„Avia Invest” acuză presiuni din partea autorităților și amenință cu proces internațional

by D M
Distribuiti mai departe...

Compania „Avia Invest”, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău, acuză că autoritățile de la Chișinău, în frunte cu președintele Igor Dodon, orchestrează atacuri la adresa companiei, scopul final fiind rezilierea contractului de concesiune.

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții și avocatul companiei au acuzat că autoritățile pun presiuni pe companie, scopul final fiind rezilierea contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău. Compania susține că se va adresa în instanță, la o curte internațională de arbitraj.

„Prim-ministrul a anunțat că astăzi va iniția procedura de declarare a insolvenței. Astfel de metode de lucru generează emoții negative și pot fi caracterizate drept metode murdare, care îngreunează activitatea „Avia Invest”. Astfel de acțiuni sunt coordonate la nivel înalt. Este o situație absurdă, când sunt bani, dar sub sechestru, și noi nu putem plăti, astfel se încearcă ducerea în insolvență. Artificial se crează situația în care „Avia Invest” va fi acuzată că nu își îndeplinește îndatoririle și nu achită datoriile. Acest scenariu coincide în totalitate cu anunțul lui Igor Dodon după ședința CSS. Nu avem nicio îndoială cine este autorul acestor atacuri. Este clar și scopul – rezilierea contractului de concesionare”, a declarat Boris Salov.

La rândul său, avocatul companiei, Victor Panțâru, a declarat că declarațiile din ultimele zile ale șefului statului, Igor Dodon, vor fi folosite în procesul de apărare a intereselor companiei la Arbitrajul International, unde s-a adresat „Avia Invest”.

„Concluzia este că statul nu face nimic altceva decât să concerteze un atac asupra companiei pentru a lua bunurile acesteia. Nu poate fi neglijat faptul că „Avia Invest” a investit bani și are un plan de afaceri. Chiar dacă nu vom găsi dreptatea la nivel național, o vom găsi la nivel internațional. Abuzurile sunt de o manieră nemaiîntâlnită până acum. (…) Vreau să-l felicit pe dl președinte că pune bazele unui proces de toată frumusețea la Curtea de Arbitraj. Dosarul „Gemenii” o sa fie un mic copil pe lângă pretențiile care sunt acolo”, a precizat Victor Panțâru.

Amintim că, prim-ministrul Ion Chicu a anunțat luni dimineață că Guvernul va începe procedura de insolvabilitate a companiei „Avia Invest”, iar acest lucru înseamnă rezilierea contractului de concesionare, scrie cotidianul.md.

„Compania „Avia Invest” care în 2013 se prezenta că vine să investească foarte mult și să modernizeze unicul Aeroport internațional din țară, de fapt, a intrat în incapacitate de plată. S-au acumulat datorii și nu s-a respectat graficul de achitare a acestor datorii, la 30 aprilie 2020 conturile au fost blocate. Suntem la 18 mai și ei nu au achitat niciun bănuț din datoria respectivă. Iată de ce statul va declanșa procedura de insolvabilitate față de acest agent economic. Republica Moldova nu are bani să achite pentru cei care în 2013 veneau în mod fraudulos, chipurile, să investească. Ei au peste 22 de milioane de lei datorie”, a declarat premierul Chicu.

Amintim că, săptămâna trecută, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon anunța că aeroportul din Chișinău va reveni în gestiunea statului în următoarele săptămâni, iar principalul motiv ar fi legat de o posibilă intrare în insolvabilitate a companiei Avia-Invest, gestionara obiectivului, pentru datorii neachitate.

În timp ce președintele făcea aceste anunțuri, „Avia Invest” emitea un comunicat prin care anunța investiții de sute de milioane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...