Meciul dintre Steaua și Dinamo, cel mai important derby din fotbalul românesc, s-a încheiat la egalitate, scor 1:1.
Deși porneau ca mari favoriți în derby-ul din ”Ghencea”, steliștii nu au prins cel mai bun meci al lor din acest sezon, nereușind să-și impună jocul în fața unui Dinamo care a stat foarte bine în teren și ar fi putut chiar pleca acasă cu toate cele trei puncte.
Meciul, al cărei lovituri de începere a fost dat de jucătoarea de tenis Simona Halep, a avut parte de mai mult spectacol în tribune decât în teren, acolo unde au cam lipsit fazele de poartă, mai ales în prima repriză, care s-a încheiat cu scorul de 0:0.
Dinamo a revenit mult mai bine de la pauză și a reușit deschiderea scorului în minutul 56, în urma unui penalty transformat de Dragoș Grigore.
Steaua s-a aruncat în atac, dar a dominat steril, iar golul egalizator a venit abia în minutul 89, când Keșeru a avut o execuție foarte bună.
După 21 de etape, Steaua conduce clasamentul, cu 49 de puncte, în timp ce Dinamo e pe 5, cu 33.