Judecătoarea Mariana Pitic, ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc și deputatul Anatolie Dorila au ajuns în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI).
CNI a dispus inițierea controalelor ce țin de respectarea regimului juridic de declarare a veniturilor şi proprietăţilor.
Judecătoarea Mariana Pitic va fi verificată dacă a respectat regimul juridic privind declararea veniturilor şi proprietăţii, iar ministrul Transporturilor va fi verificat dacă a respectat regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilității.
De asemenea, deputatul Anatolie Dorila va fi verificat dacă a respectat regimul juridic privind declararea veniturilor și proprietăţii, precum și respectarea regimului juridic de incompatibilitatea.
În cazul în care vor fi depistate inegalități, CNI va sesiza organele de drept.