Impeachmentul trece pe lângă Dodon; Candu declară că președintele va fi „pedepsit” de mai multe ori cu suspendare, pentru că demisia e costisitoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul nu va declanșa procedura de demitere a președintelui Igor Dodon, chiar dacă există suficiente motive pentru acest lucru, susține spicherul Parlamentului Andrian Candu. Acesta invocă că demiterea șefului statului ar fi foarte costisitoare, însă, pentru încălcarea Constituției Dodon poate fi „pedepsit” prin suspendarea din funcție, de mai multe ori.

Deși admite că Dodon a încălcat Constituția în cazul procedurii de refuz a numirii ministrului Apărării și o va încălca în cazul în care va refuza să promulge legea privind „combaterea propagandei rusești”, Candu spune că Parlamentul nu își dorește să declanșeze procedura de „impeachment” a acestuia pe motiv că procedura ar fi prea costisitoare.

„A spus că nu va promulga această lege. Așteptăm și vom vedea ce va face. Dacă va trimite repetat legea în Parlament, noi ne vom adresa Curții Constituționale”, a declarat Candu în cadrul unei emisiuni de la PRO TV.

Întrebat de numărul cazurilor când șeful statului poate fi suspendat din funcție, dat fiind că acesta a fost suspendat în cadrul numirii ministrului Apărării, Eugen Sturza, speakerul a declarat că asta se va face „de fiecare dată când va fi un blocaj constituțional”.

„De fiecare dată când va fi un blocaj constituțional putem face asta. Da, el încalcă Constituția. Pedeapsa pentru asta este de mai multe feluri, pe de o parte se ia din funcție și se atribuție altcuiva atribuțiile lui, asta e pedeapsă, dar este și pedeapsa prin suspendare, adică impeachment. Asta presupune și organizarea unui referendum. E o procedură costisitoare”, a mai spus Andrian Candu.

Speakerul nu admite deocamdată un impeachment pentru Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...