Culmea crizei: Țara care nu mai are bani nici măcar pentru a tipări bancnote

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Venezuela, ţară care dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, a atins un nou prag al politicilor falimentare: nu mai are bani pentru a plăti tipărirea de bancnote, care, la fel ca majoritatea produselor, sunt importate, scrie Bloomberg.

Pe fondul spiralei inflaţioniste care pare fără sfârşit, Venezuela este nevoită să tipărească noi şi noi bancnote, pentru a ţine pasul cu creşterea continuă a preţurilor.

Articolul Bloomberg este bazat pe discuţii cu directori de companii, diplomaţi şi foşti oficiali, precum şi pe documente interne ale băncii centrale. Nimeni nu a vrut să comenteze oficial iar banca centrală nu a răspuns numeroaselor solicitări de comentarii.

Povestea a început anul trecut, când guvernul preşedintelui Nicolas Maduro a încercat să compenseze lipsa tot mai mare de bani prin plasarea unor comenzi în valoare de mai multe milioane de dolari la producătorii de bancnote, înaintea alegerilor din decembrie dar şi a vacanţei de sărbători.

La un moment dat, banca centrală a convocat o reuniune de urgenţă şi a cerut companiilor să producă cât de multe bancnote pot. Acestea au acceptat, dar au constatat întârzieri în plata comenzilor.

Luna trecută, De La Rue, cel mai mare producător de bani din lume, a trimis o scrisoare băncii centrale în care se plânge că nu a încasat 71 de milioane de dolari şi că îşi va informa actionarii, dacă nu se iau măsuri. Scrisoarea a fost obţinută de un site de ştiri venezuelan şi a fost confirmată pentru Bloomberg News.

„Este un caz fără precedent în istorie când o ţară cu o inflaţie atât de mare nu poate obţine noi bancnote”, a spus Jose Guerra, parlamentar de opoziţie şi fost director de cercetări la banca centrală. La sfârşitul anului trecut, banca centrală a comandat peste 10 miliarde de bancnote, depăşind comandă de 7,6 miliarde a Federal Reserve din SUA plasată în acest an.

Cea mai mare inflaţie din lume

Criză monetară se suprapune pe căderea cotaţiei petrolului iar inflaţia este aşteptată să ajungă în acest an aproape de 500%, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional.

Primele semne ale crizei au început să se vadă în 2014, când cetăţenii petrecând ore întregi în faţă bancomatelor şi transportând adeseori sumele scoase cu rucsacul – suficiente pentru a plăti o masă la restaurant.

Înaintea alegerilor parlamentare din 2015, banca centrală a contactat De La Rue (Marea Britanie), Oberthur Fiduciaire (Franţa) şi Giesecke & Devrient (Germania) pentru tipărirea a 2,6 miliarde de bancnote, potrivit unor documente bancare şi unor surse familiare cu tranzacţia. Înainte chiar de livrarea comenzii, banca a contactat companiile în cauză pentru o suplimentare.

De La Rue a câştigat partea leului – 3 miliarde de bancnote – şi a contactat canadienii de la Canadian Bank Note Company pentru a se asigura că poate onora comandă până la finele anului.

Lunetişti şi avioane

Banii au ajuns în zeci de avioane 747 şi curse charter. Sub supravegherea forţelor de securitate şi ale lunetiştilor, banii au fost transferat la banca centrală în miezul nopţii.

La finele lui 2015, banca centrală şi-a majorat de peste trei ori comanda iniţială, solicitând în total 10,2 miliarde de bancnote, potrivit unor surse bine informate.

Dar companiile care tipăresc aceşti bani au devenit îngrijorate. Potrivit unor documente interne, De La Rue a început să se confrunte cu întârzieri de plati încă din iunie. La fel au păţit şi Giesecke & Devrient şi Oberthur Fiduciaire. Astfel încât guvernul nu a primit decât un angajament pentru tipărirea a 3,3 miliarde de bancnote.

„La început, faci ochii cât cepele”, spune o persoană familiară cu evenimentele. „O comandă suficient de mare pentru a-ţi umple fabrica pentru un an, dar vrei să te expui total unei ţări riscante ca Venezuela?”.

Situaţia este şi mai complicată din cauza cantităţii enorme de bani pentru a-ţi plăti facturile de baza. Cu cea mai mare bancnotă a ţării, 100 de bolivari, îţi poţi cumpără acum o ţigară de la chioşc.

Roabă plină cu bani

Încă din 2013, banca centrală a comandat studii pentru bancnote de 200 şi 500 de bolivari dar, în ciuda asigurărilor repetate, nicio astfel de măsură nu a fost adoptată până în prezent.

Iar companiile de print dau înapoi. Banca centrală negociază acum cu alte companii, inclusiv ruşii de la Goznack şi are un contract cu compania din Boston Crane Currency.

Steve Hanke profesor de economie la Johns Hopkins University şi care a studiat hiperinflaţia decenii, arată că, pentru a menţine încrederea în moneda atunci când preţurile urcă în spirală, guvernele adaugă de multe ori zerouri la bancnote, în loc să inunde pieţele cu bani.

„E un semn foarte prost să vezi oameni alergând cu roabă plină cu bani să îşi cumpere un hot dog. Chiar şi economia pe baza de numerar începe să se destrame”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...