Canada va impune restricții de călătorie mai multor persoane, acţiunile cărora ameninţă integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, a declarat vineri premierul canadian Stephen Harper, fără a nominaliza vreo persoană în acest sens, relatează Reuters.
Guvernul canadian a suspendat deja cooperarea militară cu Rusia și a anunțat că nu va recunoaște referendumul organizat în Crimeea atât timp cât continuă ocupația ‘ilegală’ a Rusiei.
Premierul canadian a declarat că cei vizați de impunerea restricțiilor de călătorie sunt o serie de persoane „responsabile de amenințarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei”, fără însă a preciza care sunt acele persoane.
Autoritățile de la Ottawa au decis vineri expulzarea a nouă militari ruși care efectuau în Canada un stagiu lingvistic, ca urmare a politicii Moscovei față de republica autonomă Crimeea, conform canalului CTV News, citând o sursă din cadrul guvernului canadian.
Amintim că săptămâna aceasta autorităţile Statelor Unite ale Americii au anunţat că aplică sancţiuni oficialilor ruşi care se fac vinovaţi de violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, şi că întrerup relațiile militare cu Federația Rusă.