(VIDEO) Experții au identificat evenimentul care a dezlănţuit epidemia de Ebola

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O înmormântare, spun oameni de știință, a fost evenimentul care a dezlănţuit groaznica epidemie de Ebola cu care se confruntă mai multe ţări din vestul Africii şi care a ucis până acum peste 1.500 de oameni.

Potrivit Daily Mail, înmormântarea unui vraci din Sierra Leone, la care 14 femei au fost infectate cu virusul Ebola, a fost „acceleratorul” care a determinat răspândirea rapidă a maladiei.

Experţii spun că vraciul suferea de o boală misterioasă, ce s-a dovedit apoi a fi Ebola. Funeraliile au avut loc la jumătatea lunii mai a acestui an, în Koindu, Sierra Leone, aflată în apropiere de Guéckédou, localitatea din ţara vecină, Guinea, unde se crede că ar fi apărut primele cazuri, în luna decembrie a anului trecut.

Se bănuia că înmormântarea vraciului ar fi fost evenimentul accelerator, dar acum faptul a fost confirmat de analizele genetice realizate de specialiştii de la MIT şi Universitatea Harvard.

Amintim că, la 29 august, poliția de frontieră de Moldova a anunțat că a depistat pe Aeroportul Chișinău două persoane suspecte că ar fi contractat virusul Ebola. Alerta însă a fost falsă. Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică din Chișinău, persoanele suspectate că ar fi contractat virusul Ebola sunt sănătoase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...