Guvernul de la București a decis că elevii care nu reușesc să obțină media 5 de admitere, după Evaluarea Națională, vor fi obligați să-și continue studiile în învățământul profesional, scrie presa română.
În reacție, Președinția a emis un comunicat de presă în care spune că guvernarea PSD continuă experimentele nocive în educație. În text se precizează că: „Guvernarea PSD continuă să facă experimente cu efecte grave asupra educației copiilor din România. Cea mai recentă măsură luată de ministrul interimar al Educației Naționale cu privire la admiterea în licee, pentru anul școlar 2020-2021, este nu doar îngrijorătoare, ci și extrem de nocivă pentru întreg sistemul de învățământ. În loc să crească atractivitatea și calitatea învățământului profesional, acest Guvern, care suferă de reformită cronică, încearcă să ascundă sub preș problema promovării slabe la examenele naționale. Ca și în alte cazuri, această guvernare folosește dubla măsură: profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare pot preda în continuare, însă elevii care au luat sub 5 nu au drept de acces la ruta care li se potrivește.„, se arată în comunicatul administrației prezidențiale.
Comments are closed.