Andrei Năstase este candidatul Platformei DA la funcția de primar general al capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, este candidatul formațiunii la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut azi, ca urmare a desfășurării Consiliului Național Politic al Formațiunii, chiar dacă oficial Comisia Electorală Centrală nu a stabilit încă desfășurarea alegerilor locale noi în municipiile Chișinău și Bălți, care ar urma să aibă loc pe data de 20 martie.

„Anticipând o întrebare a Dumneavoastră și anume că aceste alegeri încă nu au fost declarate de către guvernarea actuală, care au creat un stat paralel, astfel încât deciziile CEC vor fi luate în altă parte. Noi nu ne ajustăm ceasurile după ceea ce vrea acest regim. Noi ne ghidăm de legislație, iar legislația spune clar, pe 20 mai trebuie să aibă loc alegeri și la Chișinău, și la Bălți”, a declarat Andrei Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Năstase, alături de el, în calitate de candidat pentru primărie, va sta o echipă solidă de profesioniști, de experți capabili să ia decizii demne de administrarea orașului, o echipă care „lucrează deja la un program amplu de modernizare a capitalei noastre”. „Vreau să începem cu ceea ce este fundamental și de bun simț. Începem cu Chișinăul și vom continua cu întreaga țară. Acest regim oligarhic ne adâncește în sărăcie”, a mai menționat liderul DA.

Potrivit lui Năstase, acum câteva zile a avut o discuție cu președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și câțiva membri ai formațiunii, solicitându-i susținerea candidaturii sale. „Așteptăm răspunsul celor de la PAS, dacă vor agrea această candidatură”, a mai menționat Andrei Năstase, care a îndemnat membrii societății civile, dar și alte forțe politice democratice, anti-oligarhice, proeuropene să facă același lucru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...