Progresele realizate în cadrul investigației „Kroll”, examinate cu ușile închise la Chișinău. Autoritățile vor oferi sprijin politic companiei americane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Informații despre progresele realizate în cadrul investigației privind „furtul miliardului” au fost prezentate în cadrul unei ședințe organizate de Chișinău, de către reprezentanții companiilor americane Kroll și Steptoe și Johnson. Deși a avut loc la data de 25 aprilie, ședința a fost una secretă, iar un comunicat „pentru difuzare imediată” a fost emis în acest sens abia în seara zilei de astăzi. În schimb, concomitent în limbile română și engleză.

Potrivit comunicatului, ședința a avut loc la inițiativa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și guvernatorului Băncii Naționale, la aceasta fiind prezenți Andrian Candu, Pavel Filip, Sergiu Cioclea, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea celor mai recente constatări ale anchetei și a strategiei propuse pentru recuperarea fondurilor fraudate estimate la cca 600 milioane USD.

În cadrul întrevederii, reprezentanții Guvernului, Kroll și Steptoe și Johnson au examinat acțiunile juridice care pot fi întreprinse în numele Guvernului Republicii Moldova în scopul recuperării activelor fraudate. Reprezentanții autorităților moldovenești au convenit să ofere asistență și sprijin politic în comunicarea cu anumite țări în care sunt necesare proceduri suplimentare de obținere a informațiilor confidențiale.

Strategia de recuperare se axează pe inițierea procedurilor judiciare în jurisdicțiile-cheie în care au fost deja identificate activele fraudate, precum și pe continuarea urmăririi celorlalte active furate. S-a decis ca la prima etapă a strategiei se va recurge la acțiuni civile și penale, în baza dovezilor furnizate de echipa de anchetă, precum și de investigația din Moldova.

În continuare, angajamentul și procesul de raportare va fi organizat în scopul maximizării șanselor de recuperare a activelor fraudate și pentru angajarea și informarea tuturor părților interesate despre progresele înregistrate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...