Delegaţia transnistreană în CUC ignoră angajamentul privind elaborarea mecanismului de monitorizare a situaţiei din Zona de Securitate. Pe 16 martie curent, în oraşul Bender s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), condusă de copreşedintele delegaţiei transnistrene.
Agenda de lucru a şedinţei a cuprins 10 subiecte, printre care examinarea şi aprobarea raportului săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit (CMÎ) cu privire la situaţia din Zona de Securitate (ZS), pregătirea de către CMÎ a măsurilor organizatorice în vederea celebrării celor 25 de ani de la demararea operaţiunii de menţinere a păcii în ZS, în conformitate strictă cu prevederile Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992, ş.a.
În cadrul stabilirii agendei de lucru a şedinţei, delegaţia moldovenească repetat a solicitat introducerea chestiunii legate de elaborarea unui mecanism de monitorizare a situaţiei din Zona de Securitate, în conformitate cu punctul 3 al Procesului verbal Nr. 828 al CUC din 13 ianuarie.
„Cu regret, pe marginea celor solicitate atât partea transnistreană, cât şi delegaţia rusă au manifestat incapacitatea de a purta un dialog constructiv pe marginea acestui subiect”, anunță membrii CUC.
Până la identificarea unor soluţii viabile privind buna desfăşurarea a activităţii CUC, delegaţia moldovenească va insista pe menţinerea constantă a subiectelor de interes pe agenda de lucru a şedinţelor.