Cutremurul din Italia a pus la pământ clădiri istorice şi monumente spectaculoase

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Specialiştii din lumea culturală se tem că numeroase clădiri istorice din Italia au fost distruse sau afectate în urma cutremurului devastator de miercuri dimineaţă, care s-a produs într-o regiune unde aproape fiecare vârf de deal şi fiecare sat găzduiesc monumente şi biserici foarte vechi şi frumoase.

Olandezul David Rijser, expert în cultura regiunii Abruzzo, susţine că seismul a produs pagube la numeroasele biserici, monumente funerare şi muzee din zona centrală a Italiei, scrie The Guardian.

„A fost o adevărată dramă, s-au pierdut foarte multe”, a declarat el pentru postul public de radio din Olanda.

Cele mai mari distrugeri au fost în Amatrice, votat anul trecut unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Italiei şi recunoscut pentru cele 100 de biserici ale sale, pline cu fresce, mozaicuri şi sculpturi.

Jumătate din faţada bisericii Sant’Agostino din secolul XV s-a dărâmat. Curtea unuia dintre palatele renascentiste ale oraşului s-a transformat în morgă temporară.

Nici turnul cu ceas al oraşului, care datează din secolul XVI, nu a scăpat. Acul s-a oprit la ora 3:36, momentul în care s-a produs cutremurului. „Jumătate din oraş nu mai există”, a spus deznădăjduit primarul din Amatrice, Sergio Piorizzi.

În Pescara del Tronto, turnul cu ceas a rămas în picioare. Este cea mai înaltă construcţie din oraş, printre casele dărâmate.

Se pare că multe clădiri istorice au fost distruse sau afectate şi în Nursia, locul naşterii Sfântului Benedict. Biserica din secolul XII, despre care se spune că a fost construită pe fundaţia casei sale, a suferit pagube.

Totuşi, spectaculoasa Biserică a Sfântului Francis din oraşul Assisi, grav afectat la cutremurul din 1997, a scăpat cu bine de data aceasta.

Ministerul Culturii de la Roma a arătat că, deşi prioritatea este ajutarea victimelor şi căutarea supravieţuitorilor printre dărâmături, joi va avea loc o întâlnire în care se vor estima pagubele culturale.

Cel mai nou bilanţ al seismului, anunţat de autorităţi joi, arăta că 247 de oameni au murit, iar peste 360 au fost răniţi. Printre cei morţi se află şi 5 români, în timp ce alţi 18 încă sunt daţi dispăruţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...