Băncile centrale au arătat că vor să îşi atingă ţintele de creştere şi de inflaţie, însă întrebarea este dacă metodele folosite sunt capabile să le îndeplinească obiectivele, scrie WSJ.
Miercuri, Banca Japoniei a anunţat două premiere pentru băncile centrale: nu vrea ca inflaţia să atingă doar 2%, ci vrea să depăşească acest prag, şi nu va ţinti doar obligaţiunile pe termen scurt, ci şi titlurile de stat pe termen lung.
Mişcarea îi corespunde reputaţiei lui Haruhiko Koruda pentru experimente monetare, dar a ridicat de asemenea mai multe semne de întrebare legate de fostele inovaţii care au eşuat.
Deciziile luate de Banca Japoniei sunt extrem de importante pentru toate băncile centrale, din moment ce tot mai multe ţări încep să îi semene – cu creştere economică lentă şi inflaţie scăzută – factori care fac dificil pentru orice economie să tolereze dobânzi mult peste zero.
La câteva ore după anunţul Băncii Japoniei, FED a lăsat propriile rate neschimbate, dar a anunţat că a crescut probabilitatea unei creşteri a dobânzilor anul acesta. Deşi creşterea slujbelor din SUA este sănătoasă, inflaţia este blocată sub ţinta de 2% a FED, iar investitorii se aşteaptă să rămână acolo.
Zona euro este în aceeaşi barcă. BCE a împins ratele sub 0 într-un efort să crească inflaţia, care, în afară de apă, mâncare şi energie, este sub 1%.
Situaţia este similară în Japonia, doar că mai rău. Creşterea economică a Japoniei a fost de 0,2% în ultimele 12 luni – finalizate pe 30 iunie – iar inflaţia este încă negativă şi provoacă îngrijorări.