Bogăţia în stare pură: Iată ce se află în portofoliul fondului de investiții din Qatar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Criza din Golful Persic este pe cale să se adâncească, după ce guvernul de la Doha a refuzat să pună în practică anumite revendicări formulate de coaliția statelor arabe din vecinătate, condusă de Arabia Saudita.

Lista sancțiunilor economice și diplomatice îndreptate împotriva Qatarului s-ar putea lărgi cu acest prilej, dar oficialii din micul stat arab mizează în continuare pe bogăția acumulată de-a lungul anilor, care a transformat statul din Golf în cea mai bogată națiune raportat la numărul de locuitori, anunța CNBC.

Portofoliul Fondului de Investiții al Qatarului este compus dintr-o serie de afaceri care o fac să pălească de rușine până și pe Regina Angliei. Și asta la propriu, după ce reprezentanții emiratului au ajuns să dețină în Londra proprietăți mai numeroase și mai valoroase decât cele ale casei regale din Marea Britanie.

Rezistența manifestată de micul emirat în fața politicii dictate în regiune de saudiți poate fi explicată ușor prin diversitatea și multitudinea afacerilor în care oficialii de la Doha au investit fondurile strânse din exportul de petrol și gaze.

Printre acestea se numără un studio de film hollywoodian, o casă de modă italiană și mai multe construcții gigantice din marile orașe ale lumii.

Venitul excedentar realizat din exportul de energie și populația redusă, de doar 2,2 milioane locuitori, fac din micul emirat din Golf cea mai bogată națiune de pe pământ, Autoritatea de Investiții din Qatar, entitate înființată în urmă cu 12 ani deține un portofoliu investițional de 338 de miliarde de dolari, fiind pe locul 11 într-un top al fondurilor de investiții suverane din lumea întreagă.

Iată și cele mai valoroase plasamente realizate până acum de qatarezi: în Londra, emiratul deține zgârie-nori celebri precum Canary Wharf, turnul HSBC sau The Sgard, dar și magazinul Harrods.

British Airways este deținută în proporție de 20% de qatarezi și un procent asemănător le revine și din aeroportul Heathrow.

Peste Canalul Mânecii, emiratul se poate lăuda cu o echipă de fotbal din Franța, Paris Saint-Germain.

În New York, oficialii de la Doha au preferat să plaseze banii în Empire State Reality Trust, consorțiu care deține și celebra clădire din metropolă. Cota de participare a qatarezilor în afacere este de 10 procente.

BeIN, un grup media deținut de statul qatarez, a cumpărat anul trecut studioul Miramax pentru o sumă încă necunoscută. Fondul de investiții a finanțat extinderea Uber și a anunțat și deschiderea unor afaceri în Silicon Valley.

O amprentă vizibilă a fost pusă și asupra afacerilor imobiliare din Singapore, unde Qatar are în proprietate turnurile Asia Square, cumpărate pentru 2,5 miliarde dolari. A fost cea mai scumpă tranzacție imobiliară din istoria insulei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...