Un nou război al gazelor: Rusia a redus livrările către Slovacia și Polonia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce în ultimele zile gigantul rus Gazprom a redus cu 24% livrările de gaze către Polonia, forțând practic această țară să sisteze livrările în sistem invers către Ucraina, joi compania rusă mers mai departe.

Astfel, Gazpromul a redus livrările către Polonia cu 45%, iar cele către Slovacia cu 10%.

Potrivit lui Peter Bednar, purtătorul de cuvânt al companiei slovace de distribuție a gazelor SPP, începând cu 10 septembrie Gazprom a redus cu 10% livrările către această țară.

Totodată, compania poloneză PGNiG a anunţat că gigantul rus şi-a redus cu 45% livrările de gaze spre Polonia, după ce la începutul săptămânii aceste livrări erau cu 24% mai mici faţă de cantitatea contractată. „Livrările de gaze ruseşti nu sunt în continuare în conformitate cu comenzile făcute de societate”, a informat PGNiG într-un comunicat de presă.

Gestul Gazprom vine după ce, anterior, surse oficiale din cadrul Uniunii Europene au declarat pentru Reuters că Rusia a amenințat că va reduce livrările către UE, pentru a împiedica astfel statele vecine cu Ucraina să asigure, în sistem invers, necesarul de consum al acestei țări.

Deja miercuri Polonia a fost nevoită să sisteze livrările în sistem invers către Ucraina, care se ridicau la aproximativ 4 milioane de metri cubi pe zi.

Aceste reduceri ar putea obliga și Slovacia să facă același lucru, după ce la sfârșitul lunii august această țară începuse livrările în sistem invers către Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...