SWIFT: TOP 10 cele mai folosite monede din lume; Creștere semnificativă a yuanului chinez

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ponderea yuanului în plățile mondiale a crescut semnificativ în noiembrie, depășind dolarul canadian și dolarul australian, astfel că yuanul a devenit a cincea cea mai utilizată monedă din lume, conform unui raport al Society Worldwide Interbank Financial Telecommunication (SWIFT).

După aproape un an în care s-a situat pe locul șapte, ponderea yuanului în plățile mondiale a atins nivelul record de 2,17%, concurând cu yenul japonez, care are o pondere de 2,69%. Pe primele trei locuri rămân dolarul, euro și lira sterlină, a anunțat Swift, serviciul de transfer de date bancare cu sediul în Belgia.

„Este o dovadă importantă a internaționalizării yuanului și confirmă tranziția acestuia la o monedă de plată folosită intens în tranzacțiile internaționale”, a apreciat Wim Raymaekers, director în cadrul Swift.

Sporirea ponderii yuanului în plățile mondiale vine după ce Londra, Frankfurt, Paris și Luxemburg și-au intensificat eforturile de a deveni centre importante de tranzacționare a monedei Chinei din Europa.

Iată care sunt primele 10 cele mai folosite monede din lume:

1. Dolarul american – 44,64%;

2. EURO – 28,3%;

3. Lira Sterlină – 7,92%;

4. Yenul japonez – 2,69%;

5. Yuanul chinez – 2,17%;

6. Dolarul canadian – 1,92%;

7. Dolarul australian – 1,79%;

8. Francul elvețian – 1,39%;

9. Dolarul Hong Kong – 1,39%;

10. Dolarul singaporez – 0,9%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...