„Moldovagaz” a achitat circa 1,3 miliarde de dolari în calitate de subvenții directe regimului separatist transnistrean, în perioada anilor 2007-2016, dovedește un studiu recent efectuat de experții Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu.
Deși s-a oferit sub formă fizică, gaze naturale, aceste resurse au fost convertite de către administrația de la Tiraspol în mijloace bugetare, din care s-au achitat diverse obligații salariale și sociale, plăți pentru susținerea aparatului birocratic și al apărării și securității, oferindu-se astfel resurse vitale pentru supraviețuirea regimului separatist.
Aceste mijloace au acoperit circa 35,3% din totalul bugetului acestei regiuni din ultimii 10 ani. Ironia acestei situații este că Republica Moldova este acționar minoritar într-o companie, care finanțează astfel un regim separatist pe propriul teritoriu suveran.
Autorii studiului, lansat astăzi la solicitarea Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) susțin că această situație s-a întâmplat pentru că Republica Moldova nu folosește nici o pârghie de control economico-financiar asupra companiei-monopoliste, „Moldovagaz”, companie subsidiară a concernului rus „Gazprom”.
Sectorul energetic face țara noastră vulnerabilă pentru că 85% din energia primară consumată provine dinafara spațiului controlat de autoritățile naționale, iar aproape 100% din gazele naturale sunt procurate de la Gazprom, prin intermediul „Moldovagaz”.
Relațiile acestor companii cu Guvernul Republicii Moldova sunt adeseori instabile și ambigue, compania fiică a concerului rus, operând mai degrabă ca un stat în stat.
Autorii publicației recomandă autorităților de urgență revizuirea politicilor Republicii Moldova în raport cu activitatea întreprinderilor energetice și energofage din stânga Nistrului în contextul datoriilor pentru gazele naturale.
Atât timp cât funcționează schema contractuală curentă și nu există o soluție pentru datoriile aferente consumului de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, activitatea economică a respectivelor întreprinderi din regiunea transnistreană duce în mod inevitabil la agravarea problemei datoriilor pentru gaze.
Prin urmare, cel puțin în cazul C.T.E.„Moldovenească” și a Uzinei Metalurgice din Râbnița, instituțiile din Republica Moldova urmează să faciliteze activitatea acestora doar după rezolvarea problemei sus-menționate, fără a susține în mod artificial perpetuarea schemelor actuale.
Publicația poate fi accesată AICI.