Rusia amână pentru 16 iunie ultimatumul dat Ucrainei cu privire la plata gazelor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Gigantul rus Gazprom a anunţat miercuri dimineaţă că a amânat pentru 16 iunie ultimatumul dat Ucrainei pentru plata datoriei sale la gaze şi continuarea livrărilor, în timp ce miercuri continuau negocierile la Bruxelles.

„Partea rusă a făcut un pas în favoarea continuării negocierilor, care în ultima vreme au fost destul de intensive, şi a decis ca trecerea la sistemul de preplată să fie amânată pentru luni la ora 10.00”, a declarat preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, la întrevederile cu comisarul european al Energiei, Günther Oettinger.

O sursă de la Gazprom care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat că Rusia livrează Ucrainei cantitatea obișnuită de gaze naturale. ”Ucraina a luat o cantitate ridicată de 112-115 milioane metri cubi pe zi, în condițiile în care pompează gaze în facilitățile de stocare”.

”Tranzitul spre Europa rămâne stabil la 200 milioane metri cubi pe zi”, a declarat sursa. Un purtător de cuvânt de la Gazprom a confirmat și el că livrările spre Uniunea Europeană sunt stabile.

Ultima rundă de negocieri între Rusia și Ucraina s-au încheiat marți dimineață fără un acord cu privire la prețul gazelor naturale.

Ucraina vrea să modifice un contract din 2009 care obligă Kievul să cumpere un volum fix de gaze naturale, indiferent dacă are sau nu nevoie de întreaga cantitate, la un preț de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cel mai mare preț plătit de orice client al Gazprom din Europa.

În schimb, Moscova susține că Ucraina trebui să-și plătească cel puțin o parte din datorii înainte de a putea discuta chestiunile care țin de preț.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...