Rusia ademeneşte Găgăuzia cu favoruri economice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cinci companii vinicole din Găgăuzia vor avea acces pe piețile din Federația Rusă, chiar dacă această țară a pus embargou pe vinurile din Republica Moldova, anunță gagauzinfo.md.

Potrivit sursei, de asemenea, în prezent se duc tratative pentru eliminarea interdicțiilor la exportul de carne și legume, în acest sens, fiind delegați experți ruși care vor verifica posibilitatea extinderii exporturilor din Găgăuzia.

„În viitorul apropiat, în Găgăuzia vor ajunge experți ruși care vor examina posibilitatea eliminării interdicțiilor la exportul de vin, fructe, legume și carne impuse de Federația Rusă”, a declarat bașcanul Găgăuziei Irina Vlah.

Pe piața rusă vor putea exporta produse vinicole companiile noi. În cazul companiilor care anterior au exportat vinuri în Rusia va fi instituit un control riguros.

Potrivit consilierului bașcanului Găgăuziei pe probleme de relații economice externe, Iurii Iacubov, actualmente se pregătește o nouă vizită a specialiștlor de la Rospotrebnadzor în acest sens.

De menționat că, în prezent, există restricții la importul în Rusia de fructe proaspete, carne și vin din Republica Moldova. În plus, la 1 septembrie, autoritățile ruse au introdus taxe vamale de import pentru anumite mărfuri moldovenești, inclusiv vin, carne, legume, fructe și cereale.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că interdicţiile impuse de Moscova poartă un caracter politic, şi nu economic şi au fost stabilite ca urmare a semnării de către ţara noastră a Acordului de Asociere cu UE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...