„Pescari” fără autorizație necesară, prinși în flagrant în zona de frontieră

„Pescari” fără autorizație necesară, prinși în flagrant în zona de frontieră

Doi bărbați care pescuiau în râul Nistru fără a avea autorizația de rigoare au fost prinși în flagrant, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite în zona de frontieră în flagrant. De la aceștia au fost ridicate 105 metri de plasă și 9 kg de pește.

La data de 11 martie, în jurul orei 18.45, inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 de comun cu reprezentanții Serviciului Piscicol au depistat două persoane în timp ce aruncau plase în râul Nistru, cu scop de a prinde pește. După somarea acestora, bărbații au revenit la mal pentru verificări. În urma discuțiilor s-a stabilit că sunt cetățeni moldoveni, 25 și 26 de ani, ambii locuitori ai satului Palanca.

La fel, aceștia se aflau în zonă fără documente de identitate și avizul prealabil al Poliției de Frontieră, cât și nu dețineau autorizația necesară ce le-ar fi permis practicarea pescuitului. Mai mult, persoanele pescuiau cu ajutorul a trei plase, a câte 35 metri fiecare, și reușiseră să prindă 9 kg de pește, specia crap.

Pentru încălcarea regimului de frontieră, „pescarii” s-au ales cu amenzi în mărime de 12 unități convenționale fiecare. Ulterior, persoanele, peștele și plasele au fost preluate de către Serviciului Piscicol, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

0