La Bruxelles are loc lansarea unei noi structuri a Parteneriatului Estic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Astăzi, la Bruxelles, are loc evenimentul de lansare a noii structuri a Parteneriatului Estic. Parlamentul Republicii Moldova este reprezentat la eveniment de către deputații Marian Lupu, șeful delegației parlamentare la AP EURONEST, copreședinte al AP EURONEST și Dumitru Diacov, membrul delegației parlamentare la AP EURONEST.

În deschiderea reuniunii, participanții la eveniment vor fi salutați de Comisarul European pentru Politică de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, care se va referi la importanța Parteneriatului Estic reînnoit în furnizarea de rezultate în beneficiul oamenilor. Reuniunea va cuprinde două panele de discuții: „Perspectivele și provocările pentru un angajament reînnoit față de Parteneriatul Estic”, ”Proprietate, incluziune și diferențiere – așteptările pentru Parteneriatul Estic în urma Summitului de la Bruxelles”.

Cel de-al 5-lea Summit al Parteneriatului Estic, desfășurat la Bruxelles în noiembrie 2017, a aprobat o agendă ambițioasă pentru următorii ani, cu un accent deosebit pe consolidarea rezilienței comune și obținerea unor rezultate tangibile pentru cetățeni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...