CEC a votat pentru organizarea alegerilor locale noi în Chișinău și Bălți la data de 20 mai

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alegerile locale noi în municipiile Chișinău și Bălți vor avea loc la data de 20 mai curent. Deciziile au fost luate acum câteva minute cu unanimitate de voturi de către toți membrii Comisiei Electorale Centrale, întruniți în ședință.

Ulterior, CEC a stabilit și devizul de cheltuieli în valoare de 22,516 milioane lei pentru organizarea alegerilor. Acesta va fi înaintat Parlamentului și Guvernului pentru alocarea resurselor necesare.

În dezbaterea proiectului, membrul CEC Vladimir Șarban a ținut să întrebe de ce a fost tergiversată această decizie dacă acesta era gata încă la data de 5 martie. „M-am uitat în caseta tehnică și proiectul de decizie era gata încă pe data de 5. De ce a trebuit să emitem acel comunicat din numele CEC. Cel puțin un membru CEC nu a fost întrebat despre acest comunicat. Pe mine nu m-a întrebat nimeni. Aici la ședință noi am convenit că orice comunicat de presă din numele CEC, trebuie convenit. Dacă ați vrut să emiteți un comunicat de presă din numele conducerii CEC, îl puteați emite. Asemenea comunicate nu au absolut nicio relevanță cu cazul dat”, a spus Șarban.

Vedeți și: Coincidență?! Imediat după anunțul lui Plahotniuc, CEC anunță când va decide data alegerilor la Chișinău și Bălți

La rândul său, Sergiu Gurduza a făcut trimitere la formularea lui Dorin Chirtoacă expusă în cerere. „Domnul Chirtoacă a spus că renunță la funcție și nu își dă demisia așa cum a făcut un alt primar, să nu dau nume, și a prezentat argumentele. Propun ca termenul „demisia” să fie înlocuită cu sintagma „despre renunțarea” la funcție”, a propus Gurduza, însă nu a fost susținut de majoritatea membrilor CEC.

Pentru moment, pentru data de 20 mai sunt stabilite alegeri locale noi deja în șapte localități.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...