Măsurile propuse de Guvern pentru a scoate din impas producătorii agricoli

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul a elaborat un set de măsuri pentru susținerea sectorului agricol, anunță prim-ministrul Iurie Leancă. Astfel, pe 13 august, urmează să fie identificat mecanismul și plafonul de compensare a fermierilor afectați de embargoul rusesc.

În același timp, anunță Leancă, Executivul negociază cu Banca Mondială, BEI și Guvernul Poloniei despre orientarea programelor lor de suport în agricultură spre investiții în infrastructura de depozitare a fructelor şi legumelor.

„Acum, obiectivul cel mai important este să fie depășită această criză, dar ne gândum și la anul viitor, ca să nu fie repetată această problemă”, a subliniat Leancă, după întâlnirea de marți cu procesatorii și producătorii de fructe și legume.

Potrivit premierului, Guvernul va sprijini fermierii care doresc să valorifice noile oportunități comerciale create de Zona de Liber Schimb cu UE, în cadrul căreia până la 80 de mii de tone de mere și prune pot fi exportate fără taxe.

„Avem câteva acțiuni preconizate, lucrăm asupra mecanismului, astfel încât atunci când cei care au struguri și vor să îi vândă fabricilor, să fie siguri că va fi un preț minim echitabil oferit de întreprinderi, dar și fabricile să aibă piață de desfacere pentru produsele vinicole”, a declarat el.

De asemenea, Premierul a precizat că Guvernul va asigura raţionalizarea şi ieftinirea procedurilor de certificare de către ANSA a producţiei vegetale pentru export.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...