Înfrângere pentru Rusia. Curtea de Arbitraj a anulat prevederea „take or pay“ din contractele cu Gazprom

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Principiul impus de „Gazprom“ în contractele sale de livrări de gaze, care prevede plata și pentru combustibilul nelivrat clientului – „take or pay“ – a fost complet eliminat de Curtea de Arbitraj de la Stockholm, scrie „Interfax-Ucraina“.

La 31 mai, compania „Naftogaz Ucraina” a obținut o decizie separată a Curții de Arbitraj de la Stockholm, în cadrul unui proces împotriva „Gazprom“, care s-a pronunțat în cauza contractului de furnizare a gazelor semnat de Gazprom cu Naftogaz.

De asemenea, instanța a acceptat solicitarea „Naftogaz Ucraina“ de revizuire a prețurilor prevăzute în contractul de furnizare a gazelor cu „Gazprom“, luând în considerare condițiile de piață.

Cererile reconvenționale dintre „Naftogaz“ și „Gazprom“ privind contractul de furnizare a gazelor au fost depuse la Curtea de arbitraj în iunie 2014. Audierile au fost finalizate în luna octombrie 2016, iar decizia instanței este așteptată în al doilea trimestru al anului 2017.

La începutul lunii aprilie 2017, pretențiile financiare reciproce ale „Gazprom“ și „Naftogaz“, inclusiv penalitățile și dobânzile, se ridicau la 45,7 miliarde de dolari, respectiv 17,9 miliarde de dolari.

Pretențiile financiare ale „Naftogaz“ includ rambursarea supraplății pentru gazul livrat (17,9 miliarde de dolari), iar ale „Gazprom“ – facturile neachitate în baza prețului în litigiu pentru gazele livrate în perioada noiembrie 2013 – mai 2014 (2,9 miliarde de dolari), plus plata pentru gazele nelivrate, în baza principiului „take or pay“ (42,8 miliarde de dolari), conform paginaderusia.ro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...