Când zidul Berlinului a căzut, lumea întreagă s-a oprit și a început să se gândească despre cum ar trebui explicat și promovat sistemul politic occidental și în Rusia, notează scriitoarea și jurnalista Anne Applebaum, laureată a premierului Pulitzer.
Propaganda și dezinformarea din blocul sovietic erau discreditate chiar la ele acasă. Liderul sovietic Mihail Gorbaciov chiar glumise la o conferință de presă, când primise o întrebare de la reporterul BBC: „Nu trebuie să vă răspund pentru că deja știți totul”.
Jurnaliștii din Rusia și alte țări ex-comuniste au încercat atunci să copieze modelele occidentale de presă, își amintește Applebaum, într-un editorial publicat în Newsweek.
În lumea post-sovietică, jurnaliștii occidentali nu mai erau priviți ca hiene ale naționalismului burghez, ci ca simbol al corectitudinii, decenței și al adevărului.
Însă perioada de glorie a presei post-comuniste a fost un vis scurt, scrie laureata premiului Pulitzer. În țări precum Belarus și republicile ex-sovietice din Asia Centrală, autoritățile pur și simplu au preluat controlul asupra tuturor instituțiilor de presă care contau. În Rusia, pluralismul a supraviețuit timp de un deceniu, iar corupția și interferența patronilor de presă au pătat, apoi au șters complet idealurile de la începutul anilor 1990.
Vladimir Putin nu a fost de acord – și pe bună dreptate – ca oligarhii să controleze toată presa din Rusia. Acesta nu se gândea însă la independența presei, iar ideea lui ca toate instituțiile media se fie sub controlul statului, deci al acoliților lui Putin, a înrăutățit lucrurile. Occidentul nu părea să fie îngrijorat de fragilitatea presei din țările din Europa de Est.
Fără o bază de finanțare, o mare parte din media din țări precum Polonia, Cehia sau statele baltice a început să fie supusă acelorași presiuni comerciale precum țările din fostul bloc sovietic.
Citeşte şi: Polonia şi Olanda, strategie fără precedent pentru a combate propaganda rusă
Între timp, ideea că regimul lui Putin ar putea purta un război eficient de propagandă împotriva Occidentului a fost primită cu scepticism, atât de factorii de decizie, cât și de specialiștii media. Ce ar putea să spună Kremlinul, încât să aibă un impact atât de puternic în rândul consumatorilor de presă occidentală sau în rândul celor care citesc presa din Europa centrală? De ce ar crede cineva minciunile transmise de propaganda rusă?
Prima parte a răspunsului, scrie autoarea, se rezumă la două litere: RT. Luată peste picior inițial pentru linia neîndemânatică pro-Kremlin, stația cunoscută odată sub numele Russia Today s-a transformat într-o armă de propagandă sofisticată, care transmite în mai multe limbi și nu se concentrează pe laude la adresa lui Putin, ci pe discreditarea Occidentului.
Applebaum notează că, la suprafață, RT arată ca orice canal de televiziune. Prezentatorii vorbesc impecabil în limbi străine (engleză sau germană), iar conținutul este un amestec viu, între polemici și scandal.
Luate individual, cele mai multe elemente RT ar putea la fel de bine să fie înserate la o televiziune occidentală: povești îngrozitoare despre focarele de boli și dezastre; „dezvăluiri” despre ipocrizie, corupție și abuz de putere; rapoarte despre perspectivele sumbre pentru economia mondială.
Dar RT este foarte selectiv. Prezintă scandalurile, dar nu și eforturile depuse pentru a le rezolva. Potrivit lui Applebaum, canalul rus omite în acoperirea evenimentelor caracteristica cea mai importantă a democrațiilor occidentale: contestarea.
Citeşte şi: (FOTO şi VIDEO) Cum arată și funcționează armata lui Putin de pe internet
Lucrurile nu merg bine tot timpul, dar în sistemul occidental de guvernare ai o șansă pentru a-ți face dreptate: poți să te plângi celor care te reprezintă, poți da în judecată pe cei care ți-au greșit (inclusiv Guvernul), pot fi lansate campanii publice și, în cele din urmă, oamenii au de ales când merg la vot.
Desigur sistemul occidental nu este perfect, însă are tribunale independente și oficiali aleși. Nici unul dintre aceste lucruri nu există în Rusia lui Putin.
Prin evidențierea în mod sistematic a problemelor Occidentului și ignorând deficiențele mult mai mari din Rusia, RT promovează energic ideea că adevărul este relativ și faptele sunt elastice.
Doar o mică piatră din imperiul de dezinformare
Dar RT este doar o mică parte din imperiul de dezinformare al Rusiei. Al doilea pilon este sistemul de „fabrici de trolli”. La 11 septembrie anul trecut, sute de conturi de Twitter au început să distribuie știri despre o explozie chimică majoră în St. Mary Parish, Louisiana. Nu avusese loc nicio explozie, însă în așa-zisele știri erau citați și martori oculari.
Citeşte şi: (VIDEO) Noi dezvăluiri despre armata online a lui Putin; Cum acționează postacii
Aceasta nu a fost o farsă elaborată, subliniază autoarea. A fost un exercițiu atent planificat, care implică site-uri clonate, mesaje text false, un videoclip trucat de pe YouTube și sute de conturi de social-media care aparțin trollilor de la Kremlin. Alte relatări similare, despre un focar Ebola și un schimb de focuri între polițiști, au urmat în săptămânile ulterioare.
Războiul hibrid
Acest tip de dezinformare este deja o parte centrală a ceea ce analiștii militari numesc „război hibrid” și acesta este modul în care Rusia funcționează în Ucraina, punctează Anne Applebaum.
Același lucru se încearcă și în statele din prima linie din Europa Centrală, precum și țările presupus inexpugnabile din Europa de Vest și America de Nord.
Deocamdată, poveștile false, site-urile web trucate și „experții” fictivi sunt un fenomen ușor de combătut în țările occidentale mai mari. În țările mai mici, însă, unde presa este ușor de manipulat, falșii experți creează agenda zilei și formează părerea publicului care poate schimba rezultatul alegerilor.
Citeşte şi: Rusia a inventat cărți pe care le-a atribuit unor autori occidentali
Actualul președinte ceh a fost ales cu ajutor financiar venit direct de la Lukoil, o companie rusească, precum și cu sprijinul unor site-uri pro-ruse, scrie autoarea. În Bulgaria, un oligarh rus încearcă să cumpere un post de televiziune major. Chiar și în Franța, sprijinul financiar rusesc pentru extrema dreaptă face parte dintr-un efort concertat pentru a schimba rezultatul alegerilor într-o țară europeană importantă.
Tardiv, guvernele occidentale au început să ia în serios această amenințare. NATO are un centru de excelență pentru „comunicații strategice” (de exemplu, informații de război) în Riga, capitala Letoniei. Marea Britanie și-a reluat eforturile de a combate propaganda militară înființând o unitate, Brigada 77, care cuprinde 1.500 de soldați cu experiență în social-media. Și Departamentul de Stat din SUA începe să ia măsuri pentru a combate propaganda Moscovei.
Dar aceste eforturi sunt mici în față a ceea ce, cu timpul, va deveni o provocare uriașă nu numai din partea Rusiei, ci și din partea Chinei ori a Iranului, care caută să manipuleze opinia publică occidentală.
Într-o lume în care social-media poate deveni o armă de dezinformare și jurnaliștii pot fi legați la ochi de așa-zișii experți, avem nevoie de noi metode, nu numai de combatere a dezinformării, dar și de identificare a acesteia, înțelegând și explicând modul în care funcționează propaganda, mai scrie laureata Pulitzerului. În lunile următoare, Centrul de Analiză Politică Europeană speră să înceapă acest proces anevoios.
Citeşte şi: Teroarea prin care trece presa independentă în Rusia lui Putin: Lucrezi ca în ultima zi