De unde vin banii Statului Islamic; Rețeaua nu dispare nici dacă rămâne fără petrol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe lângă petrol, Statul Islamic ar putea deține active între 500 de milioane și 1 miliard de dolari, bani sechestrați din băncile din Irak anul trecut. La acestea se adaugă sute de milioane de dolari sub formă de taxă percepută populației aflată sub controlul grupului, dar și zeci de milioane de dolari obținute în urma jafurilor comise în siturile antice și a răscumpărărilor primite pentru ostatici.

Taxele, de fapt, sunt o sursă foarte importantă de venit, notează Bloomberg.

Spre exemplu, Statul Islamic le permite polițiștilor, soldaților și profesorilor să intre pe teritoriul său doar în schimbul unei taxe menite să compenseze „păcatul” de a fi lucrat în regimuri nepotrivite din punct de vedere religios.

„Iertarea” vine sub forma unei cărți de identitate care poate să coste până la 2.500 de dolari și care necesită o taxă anuală de reînnoire de 200 de dolari, potrivit lui Aymenn Jawad al-Tami, membrul al Forumului Orientului Mijlociu, care urmărește îndeaproape activitatea grupului.

În mod cert cea mai puțin apreciată sursă de venituri pentru Statul Islamic sunt terenurile sale fertile, acesta obținând 200 de milioane de dolari din grâul de pe silozurile din Irak.

Pe lângă grânele recoltate, suprafețele controlate acum de militanți pe văile râurilor Tigru și Eufrat produc în mod tradițional jumătate din culturile de grâu ale Siriei, aproximativ o treime din cea a Irak-ului și 40% din orzul produs în Irak, potrivit oficialilor pe agricultură ai Națiunilor Unite și economiștilor Sirieni.

Astfel, câmpurile Statului Islamic pot aduce 200 de milioane de dolari pe an, chiar dacă producția este vândută la prețul de pe piața neagră.

Benjamin Bahney, analist de politică internațională al Rând Corp., un „think tank” al departamentului de apărare al SUA, crede însă că adevăratul atu al Statului Islamic este disciplina aproape fanatică în ceea ce privește cheltuielile.

Cea mai mare și mai importantă sursă de consum din bugetul ISIS este linia de salarii pentru cei aproximativ 100.000 de luptători. Însă doar veniturile din vânzarea de petrol sunt de două ori mai mari decât cheltuielile cu salariile.

Potrivit analistului, teroriștii beneficiază chiar și de un surplus de cash, așadar nici măcar exterminarea producției de petrol, deși crucială, nu ar fi suficientă pentru a distruge Statul Islamic.

„Au reușit să-și asigure și un exces de lichidități în ultimul an, așa că vor putea rezista în orice condiții o vreme bună de acum încolo”, avertizează Bahney.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...