Cererea de valută străină, mai mare decât oferta; Leul moldovenesc a crescut cu 3,4%

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cererea de valută în Republica Moldova este mai mare decât oferta. Gradul de acoperire al cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta din partea persoanelor fizice a constituit, în septembrie, 87,9 la sută, comparativ cu 112.7 la sută în luna august.

Oferta de valută străină din partea persoanelor fizice a fost de peste 170 de milioane de dolari americani pe parcursul lunii septembrie, în timp ce cererea a fost de 194 de milioane de dolari americani.

„În raport cu luna august, cererea netă de valută din partea agenților economici a crescut cu 34.4 milioane de dolari americani, în timp ce oferta netă de valută de la persoanele fizice a înregistrat o scădere de 9.3 milioane de dolari americani”, spun reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei.

În aceste condiții, cursul mediu de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul american, fiind de 19.64, s-a majorat cu 3.4 la sută comparativ cu luna august.

În ceea ce priveşte structura valutară a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea cea mai mare i-a revenit monedei unice europene, 61.9 la sută, urmată de rubla rusească, 21.5 la sută, şi de dolarul american, 15.3 la sută.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...