BERD acordă 25 de milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii în Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 25 milioane de dolari companiei Trans-Oil Group of Companies (Trans-Oil Group), lider în exportul de cereale şi un important prelucrător de oleaginoase din Republica Moldova.

Investiţiile BERD vor stimula agricultura în Moldova şi Ucraina, în condiţiile în care finanţarea din alte surse rămâne restrânsă şi limitează în mod serios capacitatea sectorului de a atinge potenţialul său maxim, se arată într-un comunicat emis marţi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

„Împrumutul BERD va permite Trans-Oil Group să-şi extindă terminalul de cereale în portul Giurgiuleşti pe Dunăre şi să achiziţioneze şi modernizeze depozitul de cereale în portul vecin din Reni, pe teritoriul Ucrainei”, susține BERD.

„Ne face plăcere să continuăm sprijinul acordat Trans-Oil Group, o companie importantă în domeniul comercializării mărfurilor din Moldova. Contribuim la crearea unei infrastructuri mai bune de comercializare a cerealelor din Moldova şi Ucraina, fapt care va aduce beneficii, de asemenea, fermierilor locali şi altor exportatori, va promova o mai mare integrare regională şi va consolida legăturile investiţionale între cele două ţări”, a declarat Gilles Mettetal, directorul BERD pentru industria agroalimentară.

Pe parcursul ultimului deceniu, Trans-Oil Group a crescut constant, devenind cea mai mare companie în domeniul agroindustrial din Moldova, exportând în UE, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Compania cuprinde întregul lanţ valoric agricol, începând cu activitatea agricolă proprie, manipularea cerealelor, depozitarea şi comercializarea producţiei de făină de grâu, procesarea oleaginoaselor şi îmbutelierea uleiului de floarea soarelui.

Trans-Oil Group utilizează Giurgiuleşti, unicul port din Republica Moldova, în calitate de terminal principal de cereale. Capacitatea terminalului de la Giurgiuleşti deja este utilizată la maxim în perioada de vârf şi compania a început să închirieze un depozit de cereale la Reni, situat la doar 3 km distanţă, în Ucraina. Acum Trans Oil Group intenţionează să achiziţioneze terminalul Reni, care este deja bine integrat în operaţiunile sale, însă necesită modernizare pentru a accelera şi eficientiza fluxul de mărfuri.

Cu o infrastructură modernizată, până în 2017 compania va fi în măsură să colecteze de cinci ori mai multe cereale în Ucraina decât în prezent, potrivit BERD.

BERD a acordat credite grupului Trans-Oil în 2004, 2009 şi 2013 pentru a finanţa achiziţii de ordin general sau a mărfurilor agricole, precum şi pentru a construi o uzină de procesare a seminţelor de floarea-soarelui la Ceadîr Lunga.

Banca este cel mai mare investitor instituţional în Moldova şi Ucraina. Până in prezent, Banca a acordat 1,9 miliarde euro pentru peste 100 de proiecte din sectoarele agroalimentare ale ambelor ţări.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...