Băncile devalizate își vor încheia complet activitatea la 16 octombrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca de Economii, Banca Socială și Unibank își vor încheia complet activitatea la 16 octombrie, când va fi definitivată procedura de lichidare, a declarat luni premierul Valeriu Streleț.

Până atunci urmează ca toate procedurile de lichidare să fie finalizate, plățile sociale să fie transferate la Poșta Moldovei, iar depozitele clienților către alte instituții bancare.

„Data finală de încheiere a tuturor procedurilor este 16 octombrie. Toți acești pași trebuie să fie implementați fără grabă”, a declarat Streleț.

Clienții celor trei bănci vor avea dreptul de a-și schimba conturile sau depozitele la orice altă bancă din Republica Moldova.

„Beneficiarul poate să se ducă la banca respectivă, să completeze un formular și în regim online contul său de la Banca de Economii deja se transferă”, a specificat anterior Streleț.

Lichidarea băncilor devalizate a fost și una dintre recomandările Fondului Monetar Internațional, cu care Republica Moldova își dorește să ajungă la un nou acord în această toamnă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...