(VIDEO) O nouă înfrângere pentru Moldova în preliminariile EURO 2016

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Început modest al naționalei de fotbal a Moldovei în preliminariile Campionatului European din 2016, ce se va desfășura în Franța.

După înfrângerea din prima etapă, din Muntenegru, echipa antrenată de Alexandru Curtianu a suferit un nou eșec, de această dată pe teren propriu, 1:2 cu Austria.

Austriecii au dominat clar meciul, în care au avut 60% posesie și 9 șuturi pe poarta lui Ilie Cebanu, față de doar 2 ale Moldovei.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 11, printr-un penalty transformat de Alaba, venit în urma unui fault al lui Jardan.

Moldova a egalat 16 minute mai târziu, tot din penalty, transformat de Alexandru Dedov. Până la pauză au urmat mai multe ocazii mari ale Austriei, fără însă a se înregistra modificări pe tabelă.

Mark Janko a făcut 2:1 în minutul 51, în urma unui corner la care apărarea moldovenilor a fost una visătoare.

Scorul final a rămas de 2:1, chiar dacă Moldova a jucat în superioritate numerică în ultimele 10 minute, după ce același Janko a fost eliminat pentru o lovitură aplicată portarului Cebanu.

În urma acestui rezultat Moldova ajunge pe ultima poziție a clasamentului, cu 0 puncte în 2 etape. Lideri sunt Rusia, Muntenegru și Austria, toate cu 4 puncte. Suedia are 2 puncte, iar Liechtenstein – 1.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...