Pentru prima dată am simțit cu adevărat ce înseamnă a fi român și a fi mândru de România mea în vara anului 1998. Un băiat, pe nume Adrian Ilie, inventa o execuție magică și marca unul dintre cele mai frumoase goluri de la Campionatul Mondial din Franța, în poarta lui Mondragon.
N-aveam nici 10 ani împliniți, dar am plâns pentru că vedeam cum o națiune în carea majoritatea cetățenilor cu greu găseau ce să pună pe masa copiilor lor de la zi la zi, uita de toate și ieșea în stradă, să se bucure. Se bucurau pentru România, pentru că sunt români.
Așa s-a întâmplat că patriotismul meu a crescut odată cu Ionel Ganea, Cristi Chivu și Dorinel Munteanu, care aduceau o victorie memorabilă doi ani mai târziu, la un European, cu Anglia. S-a consolidat în același an, când trei fetițe, Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru completau un podium întreg la Olimpiada de la Sidney.
Cu o copilărie grea, lipsit la un moment dat de dragostea mamei, singurele bucurii adevărate ale mele erau succesele României pe plan sportiv. Alături de un popor amărât, uitam de toate atunci când juca naționala României de fotbal, handbal, când concurau sportivii noștri la Olimpiade și Campionate Mondiale.
Am iubit România fără a mă naște între granițele sale actuale. Mă mândream că sunt român încă înainte de a trece vreodată Prutul. Am iubit și iubesc România pentru că este țara mea, chiar dacă nu am stat niciodată mai mult de o săptămână pe teritoriul de astăzi al acesteia.
Am iubit foarte mult România încă înainte de a deveni membră NATO, a Uniunii Europene. Înainte de a deveni țara de astăzi, un stat puternic, mult mai dezvoltat și civilizat decât ce avem dincoace de Prut.
Desigur, odată cu trecerea anilor trăirile mele pentru România s-au schimbat. Acum nu mai avem același sport, dar în schimb avem arene de nivel european, unde să-l practicăm.
România de astăzi este un stat civilizat care crește și se dezvoltă. În care instituțiile statului funcționează și în care cetățenii au încredere că pot fi apărați de acestea.
Nu m-am mai bucurat de un succes foarte important al României pe plan sportiv de la Olimpiada din 2012. În schimb m-am bucurat enorm de victoria lui Klaus Iohannis de la alegerile prezidențiale de anul trecut. Una la care îmi place să cred că am contribuit și eu.
Pentru că acela a fost momentul în care am fost 100% sigur că drumul României este ireversibil cel corect. Pentru că România va continua să aibă o justiție eficientă, care va subjuga corupția și care astfel va contribui la prosperarea statului.
Am făcut toată această divagație de la titlul acestui articol pentru a-i face pe cei ce citesc să înțeleagă mai bine ce este România și că o țară poate fi iubită și necondiționat, doar pentru este țara ta.
Acum însă am ajuns să fiu sigur că România poate face mai mult. Cred că România are obligația de a-i salva pe cei din Republica Moldova, deoarece aici practic nu mai există nicio șansă ca moldovenii să se poată salva de unii singuri.
Pentru că pe cât de bine au început lucrurile să funcționeze în România în ultimii 3-4 ani, pe atât de prost decurg lucrurile dincoace de Prut. Pe cât de liberi devin cetățenii României, România, de sub jugul unor oligarhi care i-au supt aproape tot sângele după 1990, pe atât de captivă devine această așchie de Românie din partea aceasta a Prutului.
Moldova nu va adera niciodată la Uniunea Europeană atâta timp cât va fi condusă de sistemul Plahotniuc, așa cum este astăzi. Acest sistem, din care fac parte și Filat, Voronin, Leancă, Ghimpu, Dodon și mulți alții nu are absolut niciun interes de a se apropia de Uniunea Europeană. De aici a ajuns să se fure într-o lună echivalentul bugetului pe un an de zile al Republicii Moldova și nimeni, dar absolut nimeni, nu are cătușele pe mâini.
Aici nu există justiție, nu mai există nici măcar economie, nu există stat funcțional. Într-un stat funcțional nu poate un singur individ să controleze toată justiția, economia, aproape tot Parlamentul, presa, practic tot ce mișcă.
România anului 2015 a ajuns a fi suficient de puternică pentru a încerca măcar să-i salveze pe românii din partea aceasta de Prut. Chiar și pe cei care nu sunt români, pe care nu conștientizează asta sau chiar o resping cu vehemență.
Pentru mine e de ajuns ca Adrian Ilie să-i marcheze în poarta lui Mondragon pentru a fi mândru că sunt român. Pentru că eu conștientizez cine sunt. Pentru mulți oameni dintre Prut și Nistru România, pentru a deveni atractivă trebuie să demonstreze mai mult.
Trebuie să arate, mult mai puternic, ce înseamnă România. Ce înseamnă un stat care funcționează, care-i bagă la pușcărie zi de zi pe corupți, în care salariile cresc de la lună la lună, autostrăzile apar și-i unesc toate colțurile, în care oamenii încep să-ți zâmbească pe stradă și să aibă încredere în tine.
Ca în Republica Moldova să se trăiască bine e nevoie ca Republica Moldova să dispară. Astăzi, la 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România sunt sigur că cea mai la îndemână șansă ca teritoriul dintre Prut și Nistru să fie salvat este revenirea la Patria Mamă.
Destul cu aceste amăgiri, cu Uniunea Europeană, integrare, apropiere. O țară în care se fură un miliard de euro în câteva zile de către cei care sunt în Parlament, în Guvern, în justiție, nu mai poate funcționa. Nu este o țară, pentru că nu are un popor care să mai poată reacționa.
România a fost salvată pentru că este o națiune, o țară adevărată unde patriotismul a supraviețuit chiar și atunci când aproape că se murea de foame. A fost salvată inclusiv prin golurile lui Adrian Ilie și Gică Hagi și medaliile fetelor de la gimnastică.
Plahotniuc, Filat, Voronin pot face pușcărie doar în România. În Moldova nu, pentru că e a lor. România este însă a poporului, iar acest lucru a salvat-o.
Acum este timpul ca România să salveze Basarabia. Dar pentru asta este nevoie de mai multe eforturi.
Alex Cozer