Trei milioane de țigarete din Republica Moldova, confiscate de polițiștii români

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polițiștii români au confiscat aproximativ trei milioane de țigarete, care ar fi provenit din Republica Moldova, în urma unui control efectuat la un depozit din sectorul 3 al Bucureștiului, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).

„În baza informațiilor deținute de către polițiștii de proximitate din cadrul Secției 13 Poliție, luni, în jurul orei 14,30, a fost identificat și prins un bărbat în timp ce încărca țigarete într-un autoturism parcat. În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost găsite 80.000 de țigarete care nu aveau aplicate marcaje, precum și suma de 22.100 de lei”, se precizează în comunicat.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 3 au controlat depozitul din care ar fi provenit țigările, în interiorul acestuia fiind găsite aproximativ trei milioane de țigarete de contrabandă, care ar fi provenit din Republica Moldova.

„Atât suma de 22.100 de lei, autoturismul în cauză, cât și întreaga cantitate de țigări identificată, în valoare de aproximativ 1.600.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor”, se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cu bărbatul în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...