Toyota Motor investeşte 1 miliard de dolari în inteligenţă artificială şi robotică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Toyota Motor va cheltui 1 miliard de dolari pentru înfiinţarea unui institut de cercetări în domeniul inteligenţei artificiale şi roboticii, în cadrul strategiei de creştere a implicării companiei în reducerea victimelor în trafic, relatează Bloomberg.

Toyota Research Institute îşi va începe activitate în ianuarie, iar în cadrul investiţiei iniţiale pe termen de cinci ani va înfiinţa centre lângă Stanford University şi Massachusetts Institute of Technology, a anunţat producătorul auto japonez.

Institutul va fi condus de Gill Pratt, fost inginer de robotică în cadrul armatei americane, angajat de Toyota în septembrie.

Obiectivul cercetărilor va fi reducerea probabilităţii producerii accidentelor rutiere, care provoacă moartea a 1,25 milioane de persoane pe an la nivel mondial, şi de a face şofatul mai accesibil în ţările cu populaţii îmbătrânite, precum Japonia şi Statele Unite, cele mai mari pieţe ale Toyota.

Investiţia ar putea accelera eforturile Toyota de a face conducerea unui automobil mai autonomă, proces abordat de companie într-o manieră mai conservatoare decât alte companii precum Google şi Tesla Motors.

„Obiectivul nostru este ca numărul victimelor accidentelor auto să ajungă la zero. În acest scop, automobilele trebuie să identifice mişcările pietonilor şi să strângă informaţii despre maşinile din jur”, a declarat preşedintele grupului, Akio Toyoda.

Toyota a prezentat reporterilor un automobil autonom în fază de concept, un sedan Lexus modificat care poate intra pe drumuri expres, să schimbe benzile de circulaţie şi să încetinească sau să accelereze în funcţie de trafic.

Compania intenţionează să introducă automobile capabile să ruleze autonom pe autostradă în jurul anului 2020.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...