Putem învinge doar împreună

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproape fiecare acţiune a politicienilor oligarhi este, astăzi, o insultă adusă fiecăruia dintre noi. Dar avem şansa de a ne recupera demnitatea călcată în picioare. De a merge cu fruntea sus pe calea integrării europene. De a le arăta tuturor că nu ne lăsăm intimidaţi.

Această şansă depinde de ce vom face pe 7 iunie.

Convingerea că, împreună, putem schimba situaţia a început să mi se consolideze din ce în ce mai mult după mitingul de protest din data de 3 mai 2015, la care au participat peste 50.000 de cetăţeni. Şi aproape că nu mă mai pot îndoi de asta după ce, pe 28 mai, am văzut cei circa o sută de foşti angajaţi ai instituţiilor de forţă, participanţi la Războiul pentru Independenţă, foşti conducători ai instituţiilor de forţă, generali, ofiţeri şi subofiţeri, voluntari, reprezentanţi ai zeci de organizaţii şi asociaţii, jurând solemn, la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare, că vor apăra cu demnitate şi jertfire de sine cetăţenii ţării, democraţia şi obiectivul naţional de integrare europeană.

Dar idealurile şi convingerile sunt doar primul pas. Avem nevoie de susţinerea şi implicarea asumată şi necondiţionată a oamenilor oneşti, curajoşi şi devotaţi idealurilor democratice. A oamenilor de cultură, medicilor, profesorilor, pensionarilor, şi, desigur, a studenţilor şi tinerilor, pe care îi îndemn să dea dovadă de activism civic şi conştiinţă lucidă. Avem nevoie de scoaterea din captivitate a procuraturii şi justiţiei, care, eliberate de lanţuri şi căluşuri, nu vor mai ezita să-i tragă la răspundere penală pe toţi demnitarii de stat şi liderii politici implicaţi în acţiunile de corupţie, furt şi muşamalizare. Avem nevoie de oameni capabili să se ridice la demnitatea funcţiei ocupate, aşa cum vedem că a început să se întâmple în justiţia din România. Şi ziua de 7 iunie este decisivă pentru a obţine asta.

Foştii angajaţi ai instituţiilor de forţă şi veterani ai Războiului de Independenţă, participanţi la conferinţa de presă-protest din scuarul monumentului Domnitorului Ştefan cel Mare au lansat, pe 28 mai, un Apel către toţi colegii, camarazii de arme, îndemnându-i să participe activ la acest eveniment, pentru a putea depune presiune populară asupra guvernării corupte şi compromise. Sunt sigur că prezenţa lor printre manifestanţi va ajuta să se evite vărsările de sânge din aprilie 2009.

Dar îi rog şi pe actualii colegi din instituţiile de forţă: gândiţi-vă bine înainte să vă supuneţi unor ordine criminale. Să ştiţi că istoria nu iartă niciodată.

Fraternizaţi cu protestatarii – căci ei sunt fraţii voştri, fii ai aceluiaşi popor.

Putem învinge doar împreună.

Chiril Moţpan


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...