Plahotniuc, la pușcărie sau la Președinție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Plahotniuc pleacă din nou din Parlament. Și o face într-un moment dificil pentru el, exact ca în 2013. Atunci presiunile asupra sa atingeau cote maxime, după 3 ani în care oligarhul își subjugase politic și economic Moldova.

Atunci când a plecat, Plahotniuc promitea construirea de „locuințe sociale” și deschiderea pe tot teritoriul Republicii Moldova a unor „magazine sociale”. În schimb, a furat miliardul, a distrus sistemul bancar și a adus statul în fața colapsului economic.

Dându-se la fund acum, Plahotniuc vrea să se mai elibereze un pic din presiunile extraordinare la care este supus. În sfârșit, după 6 ani de dezmăț, peste tot unde pronunți cuvântul Plahotniuc, vezi fețe încruntate. Moldovenii, fie proeuropeni sau proruși, unioniști sau stataliști, încep să conștientizeze cât de periculos a ajuns acest individ.

Jocul său din ultimele săptămâni, când a interzis-o pe Maia Sandu la funcția de premier, a trezit un nou val de furie în societate la adresa sa. Furia care se va manifesta în următoarele luni, în condițiile în care perspectivele economice sunt sumbre, prețurile vor crește teribil, iar leul va începe să se deprecieze masiv, întrucât BNM nu mai poate majora la nesfârșit rata de bază.

Președinția – visul suprem al lui Plahotniuc

Spuneam încă din ianuarie că Plahotniuc a adus comuniștii la guvernare pentru că țintește funcția de președinte al țării. Din fericire, de atunci multe lucruri s-au schimbat, iar lăcomia care a dus la furtul miliardului s-a întors împotriva sa.

Protestele, dezastrul economic, jocurile murdare cu alegerea premierului, i-au tăiat mult din elan, iar șansele ca Plahotniuc să ajungă președinte s-au redus drastic.

Plahotniuc a avut două variante în luna iulie. S-o accepte pe Maia Sandu premier, pas care ar fi tăiat mult din elanul protestatar, sau s-o respingă și să ridice și mai mult valul de nemulțumire.

Până la urmă a ales a doua variantă, ceea ce înseamnă că el se teme mult mai mult de un premier integru, care ar putea porni reforme reale, care ar duce la prăbușirea sistemului său oligarhic, decât de proteste.

Și protestele îi trezesc însă o spaimă teribilă, altfel nu s-ar mai fi dat ieri la fund. Probabil el și echipa sa de PR, din spate, au impresia că așa vor mai stăvili din nemulțumire. Că poporul va uita de Plahotniuc și că ei vor începe un proces de spălare a imaginii acestuia.

Cu siguranță va încerca acest lucru, pentru că visul său suprem rămâne să ajungă președinte. N-ar fi avut nicio șansă din Parlament, întrucât simpla înaintare a sa la funcția supremă în stat ar fi scos sute de mii de oameni în stradă. Acum, prin „proiecte sociale”, presa pe care o controlează și toată armata propagandistică din spate, va face tot posibilul să-și niveleze drumul spre Președinție.

Mai mari șanse sunt însă să ajungă la pușcărie

Totuși, șansele ca acest vis al său să se realizeze sunt minime. Și prin faptul că a renunțat ieri la mandatul de deputat, Plahotniuc a demonstrat că indiferent de cât de mult ar ține captivă Moldova, el este vulnerabil.

Dacă Moldova ar fi fost amplasată geografic cu vreo 3-4 mii de km mai spre est, el n-ar fi avut nicio problemă. Protestatarii din fața casei sale demult erau ridicați cu fulgi cu tot, puținii care-și mai permit să deschidă gura la adresa sa ar fi fost prin pușcării sau asasinați, iar Moldova era la degetul său mic. Ghinionul său este însă că ține captiv un stat care e în Europa, între o Românie unde lucrurile încep deja de câțiva ani să funcționeze și o Ucraină care se reformează cu pași repezi și merge spre NATO și UE.

Decizia de ieri, de a pleca din Parlament, trebuie să fie tratată ca un mic succes al celor ce luptă împotriva acestui criminal, dar și a întregii Moldove. S-a demonstrat că acest individ nu este invincibil și că are și el frică.

Trebuie însă acum să conștientizăm că Plahotniuc dat la fund devine mult mai periculos decât fiind la vedere, în Parlament. Asta s-a demonstrat și în 2014. Acum însă el poate fi mult mai periculos. Moldova a intrat pe un făgaș al schimbărilor, actuala configurație politică nu va mai exista după viitoarele alegeri, fie ele anticipate sau ordinare.

PLDM-ul este un partid mort, la fel ca și PCRM-ul. Acum el va începe, de fapt deja a și început, să-și crească noii sateliți, Usatîi și Leancă. Va face tot posibilul să fie ales președinte în 2016, iar ulterior să-și asigure controlul Parlamentului prin intermediul acestor două partide.

Acesta este cel mai mare pericol care ne paște și pe care trebuie să-l evităm. Dacă Plahotniuc nu va ajunge președinte la anul, va fi doar o problemă de timp până ce va fi trimis după gratii. Iar el asta știe foarte bine.

Alex Cozer


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...