Plahotniuc despre „frica care bate politica” sau cum a uitat oligarhul cum promova cu disperare votul mixt pe seama PCRM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Argumentele mele legate de votul mixt sunt expuse și în vechea inițiativă legislativă din Parlament, care a fost și votată la un moment dat, le-am prezentat și la mesele rotunde organizate de partenerii externi în 2012, unde au participat și reprezentanții presei, ai societății civile, dar și ai partidelor politice. Eu am prezentat atunci transparent argumentele mele și nu doar că am făcut asta, dar am introdus în inițiativa legislativă și opiniile colectate de la reprezentanții altor partide, în cadrul dezbaterilor care au avut loc atunci, în 2012”. Asta scria acum trei ani oligarhul și liderul Partidului Democrat (PD) Vladimir Plahotniuc într-un articol pe blogul său intitulat „Când frica bate politica”.

În prezent PD promovează insistent schimbarea sistemului electoral în unul uninominal, care nu este însă și pe placul președintelui Igor Dodon, cel puțin la nivel declarativ. Marți, însă, șeful statului a venit cu inițiativa de a schimba sistemul electoral în unul mixt. S-ar putea spune că inițiativa acestuia este exact pe gustul lui Plahotniuc, care, însă, la trei ani distanță de la încercarea de a introduce votul mixt se opune acestei inițiative, din nou, cel puțin la nivel declarativ.

Comuniștii pot fi învinși și fără vot mixt

„Că să nu se mai exprime alții iar în numele meu, vreau să fie clară opinia mea: votul mixt nu este vital pentru Moldova, se poate și fără el, iar dacă majoritatea decide să nu fie vot mixt, ne supunem majorității, cum e normal într-o democrație. (…) Eu cred că orice lucru trebuie dezbătut cu calm, cu argumente cu puțină bărbăție și chiar curaj, dacă nu cer prea mult, iar abia apoi trebuie luate decizii. Faptul că cei care contestă votul mixt au ales calea panicii în locul unei căi raționale arată cât de disperați sunt unii să nu-și piardă locul în Parlament, genul de oameni pentru care obținerea unui nou mandat de deputat este vitală, în condițiile în care altceva în viață poate nu știu să facă și plasarea de către șeful lor pe liste de partid, după multiple lingușeli și mostre de „devotament” față de șef, e singură lor șansa de supraviețuire. (…) Și acum să ne oprim puțin și la „prietenii” noștri din PCRM, căci ei sunt cei care tremură doar la auzul cuvântului “mixt”. La ei e mai mult decât pare la prima vedere, la ei e o luptă pe viață și pe moarte. De ce? E simplu. Dacă la centru mai există câțiva oameni în PCRM care au valoare, în teritoriu comuniștii au oameni foarte slăbi, iar ei știu foarte bine că în cazul votului mixt ar pierde alegerile în teritoriu categoric, pentru că nu au cu cine să se prezinte în față alegătorilor. (…) Cu mixt sau fără, important este să nu ne pierdem rațiunea. Comuniștii pot fi învinși și fără vot mixt”, scria Plahotniuc acum trei ani.

Doar sistemul uninominal le va oferi cetățenilor un control deplin asupra deputaților din viitorul Parlament

După anunțul făcut de președintele Igor Dodon, marți, privind propunerea ca actualul sistem electoral să fie înlocuit cu unul mixt, reprezentanții PD au reacționat declarând că, cred și în continuare că „doar sistemul uninominal le va oferi cetățenilor un control deplin asupra deputaților din viitorul Parlament”. Totuși, formațiunea se arată deschisă să discute „inclusiv cu partidele și reprezentanții societății care propun sistemul mixt”, pentru a-și expune argumentele, de ce consideră că uninominalul e mai potrivit pentru cetățeni.

„Nu refuzăm dialogul cu nimeni, dimpotrivă, încurajăm să existe unul cât mai deschis și constructiv”, se arată într-un comunicat al Patidului Democrat.

Totuși, democrații își exprimă regretul pentru faptul că „președintele și PSRM nu au găsit de cuviință să dialogheze constructiv până acum pe această temă”. „Au ieșit cu o inițiativă doar când au înțeles că există voturile necesare pentru schimbarea actualului sistem electoral și că există consens în societate pe acest subiect. Considerăm că ceea ce fac socialiștii acum este un truc politic, o încercare de a împiedica votarea sistemului uninominal și de a muta atenția societății spre altceva, pentru a crea confuzie”, se arată în reacția PD.

Și președintele Dodon a uitat de la mână până la gură ceea ce spunea despre votul mixt.

La 31 martie curent, Dodon pleda pentru menținerea actualului sistem electoral. Fostul Ambasador al Republicii Moldova la Viena, Andrei Popov, a făcut public un mesaj pe care l-a primit de la Dodon în acea zi, în care șeful statului afirma că „pledez pentru păstrarea sistemului actual. Vedem ce va fi în prima lectură, câți deputați vor vota …”.

Marți, 18 martie, șeful statului a cerut, însă, Partidului Democrat retragerea proiectului privind trecerea la sistemul uninominal, declarând că va înainta Parlamentului o proprie inițiativă legislativă privind trecerea la sistemul electoral mixt în Republica Moldova. Potrivit lui, acesta prevede alegerea a 51 deputați pe liste de partid, iar alți 50 – pe circumscripții uninominale, dintre care cel puțin jumătate din circumscripții (25% din total) să fie oferite pentru diasporă și Transnistria.

Igor Dodon și-a motivat decizia prin faptul că Partidul Democrat are deja voturile necesare și intenționează să pună la vot în Parlament proiectul privind trecerea la sistemul electoral uninominal, ceea ce, în opinia președintelui, este inacceptabilă.

„Lichidarea sistemului partinic este un pas înapoi pentru Republica Moldova. Eu, de asemenea, înțeleg că o parte dintre cetățeni doresc schimbări și în ceea ce ține de sistemul electoral. De aceea, ținând cont de faptul că este categoric inacceptabil propunerea partidului Democrat, dar și ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor doresc schimbarea sistemului politic din Republica Moldova am decis să vin cu propunerea de creare a unui sistem mixt electoral în Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Deși șeful statului spune că nu face jocul oligarhului, straniu este că inițiativa acestuia seamnă izbitor de mult cu o modificare aproape similară de trecere la sistemul electioral mixt propusă, în 2013, de către prim-vicepreședintele Partidului Democrat de atunci, Vladimir Plahotniuc. Acel proiect a fost aprobat în lectură finală, pe data de 19 aprilie 2013. Totuși, legea nu a fost implementată din cauza disensiunilor de atunci dintre PD și PLDM. Principala diferență dintre Legea lui Plahotniuc din 2013 și propunerea lui Dodon din 2017 este că ultimul insistă ca 1/4 din deputați să fie din regiunea transnistreană și diasporă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...