Parcursul european al Moldovei, discutat între reprezentanții Germaniei și României

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parcursul european al Republicii Moldova a fost subiect de discuții la București între ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, și consilierul pentru afaceri europene al cancelarului Angela Merkel, Nikolaus Meyer-Landrut.

Discuțiile au permis aprofundarea unor subiecte de actualitate de pe agenda europeană, precum evoluțiile din Vecinătatea Estică, cu accent pe situația din Ucraina, pregătirea Summitului Parteneriatului Estic de la Riga și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Ministrul Aurescu a exprimat susținerea pentru obiectivele europene ale Republicii Moldova și pentru progresele realizate în vederea atingerii acestora și a subliniat contribuția României la susținerea proceselor de reformă necesare implementării Acordului de Asociere și de Liber Schimb și a parcursului european al țării vecine.

Potrivit unui comunicat, cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre perspectivele de soluționare a dosarului transnistrean.

Un subiect aparte a fost și relațiile UE — Ucraina, cu accent asupra necesității continuării reformelor și a situației de securitate din estul separatist al acestei țări.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...