Gheorghe Papuc și Olga Bordeianu, moldovenii pe care îi merităm

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Olga Bordeianu, celebra șefă de la Teleradio Moldova, cea care a făcut ca Făt Frumos o Academie în 2 săptămâni a fost confirmată șefă. Gheorghe Papuc se poate întoarce liniștit în țară. A fost achitat. Condamnarea sa în instanță a fost praf în ochi. Deci, Gheorghe Papuc, om cinstit, poate fi pus acum din nou ministru. Trăiască Republica Moldova, țara în care doar impostorii reușesc să supraviețuiască și să fie promovați. Când am citit știrile m-am gândit că mă bucur că sunt în România. Întrebarea este cum aduc restul Moldovei aici, unde justiția este justiție, iar bandiții ajung la închisoare.

Să revin un pic la cazul Olga Bordeianu. Mi-a scris cineva încă de ieri foarte alarmat că această doamnă sau domnișoară Bordeian cu studii americane în Rusia a fost confirmată și că în ciuda protestelor ONG-urilor, în ciuda dezvăluirilor făcute, inclusiv de subsemnatul, ea va fi președinte. Am privit neputincios la monitor. Eu am doar cuvântul, fraza.

Citește și: Un membru CO al TRM își retrage votul în favoarea noului director: „Urmează să fie apelată justiţia”

Politicienii de la Chișinău nu au nicio frică de cuvinte. Pe ei îi doare în cot de ce zicem noi, de zbuciumările noastre. Așa că au mers înainte, conform planului. Ca să știți și voi, doamna sau domnișoara Olga Bordeian și-a făcut deja simțită prezența în Teleradio Moldova. Mi-au povestit unii jurnaliști din companie că li s-ar fi cerut explicații despre unele știri pe care au avut ”curajul” să le dea.
Olga-Bordeianu-fara-diploma-copy-500x333
Așadar, de ce au murit și au fost schilodiți tineri pe 7 aprilie? Ca să fie instalată cenzura în Dealul Schinoasei, iar ca un ministru condamnat să fie achitat într-un mod spectaculos. Ce e de făcut, fraților? Ce? Moldova nu are nicio șansă. Statul acesta este o vacă de muls pentru ei, politicienii cu bani. Repet, doar Unirea cu România o mai poate salva!

Vitalie Cojocari


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...