Chicu nu renunță. Pregătește reangajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului

by D M
Distribuiti mai departe...

Guvernul va prezenta în această săptămână un nou proiect de angajare a răspunderii în fața Parlamentului. Totodată, în cazul în care până la 26 aprilie numărul de cazuri de COVID-19 nu va depăși cifra de 3000, autoritățile vor permite reluarea mai multor activități economice, inclusiv HoReCa. Despre acest fapt a anunțat prim-ministrul Ion Chicu.

Șeful Executivului atrage atenția asupra faptului că magistrații Curții Constituționale au declarat pachetul „anti-criză” neconstituțional din cauza încălcării procedurilor, nu și a conținutului legii. În acest sens, menționează premierul, Comisia pentru Situații Excepționale încă săptămâna trecută a adoptat mai multe măsuri de sprijin a cetățenilor și agenților economici.

Celelalte măsuri încluse în lege, dar care nu pot fi aprobate de către CSE, vor fi repetat promovate de guvern săptămâna aceasta, împreună cu un șir întreg de alte măsuri menite să acorde suport cetățenilor și businessului. Printre ele:

– impozitarea cu 50% a taxei de 9 euro, care din 2013 este estorcată la aeroport de la fiecare cetățean. Acești bani trebuie să ajungă la oamenii social-vulnerabili, nu în buzunarul afaceriștilor care ne-au furat aeroportul;
– diminuarea cotei TVA pentru sectorul HORECA.
– eliminarea dublei impuneri a producătorilor moldoveni, care livrează mărfuri în magazinele duty free. Gafa admisă în august 2019 a limitat accesul mărfurilor moldovenești în aceste magazine.
– Impozitarea industriei extractive după volumul fizic al materiei extrase – nu după valoarea indicată în acte. Aceasta va permite dublarea veniturilor încasate în buget din aceste taxe.
– păstrarea în legalitate a comerțului cu amănuntul pentru articolele de tutungerie, prin extinderea cu 1 an a termenului stabilit în legea tutunului. Apropos, această măsură a fost inclusă în lege la solicitarea mai multor asociații de business, inclusiv Asociația Businessului European, Camera de Comerț Americană în Moldova, Asociația Investitorilor Români”, a scris Chicu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, premierul anunță că Guvernul va aproba în această săptămână și proiectul de rectificare a bugetului, redirecționând mai multe mijloace „pentru sistemul medical, pentru protecția socială și pentru măsuri de susținere a businessului”.

Investițiile publice în infrastructură rămân o prioritate pentru guvern, or ele înseamnă și locuri de muncă pentru cetățeni, inclusiv cei reveniți de peste hotare. Prefer să le achităm salarii pentru muncă, nu ajutor social sau de șomaj. Așa preferă și ei. Dacă în perioada de până la 26 aprilie reușim cu toții să menținem răspândirea virusului în parametrii actuali de creștere a numărului de cazuri noi și nu depășim cifra de 3000 cazuri active, din 27 aprilie reluăm marea majoritate a activităților economice. Inclusiv – HORECA. Pentru aceasta, trebuie să respectăm și mai strict în aceste 2 săptămâini regulile sanitar-epidimiologice. Inclusiv, de Paște. Mersul la biserică în această perioadă este restricționat, inclusiv pentru sfințirea darurilor pascale. Dacă nu respectăm cu strictețe acease reguli, vom sta acasă încă mult timp. În cel mai bun caz, acasă”, a punctat Chicu.

Amintim că Curtea Constituțională a admis luni, 13 aprilie, sesizările deputaților din opoziție cu privire la proiectul de lege privind angajarea de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii Bugetului de stat pentru anul 2020. Astfel, magistrații Înaltei Curți au considerat că realocarea a peste 810 milioane de lei, dar și mai multe înlesniri vamale și fiscale sunt ilegale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...