EURO 2016: Performanţă istorică pentru un francez şi nou record al competiţiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Meciul câştigat de Franţa, scor 2-1, în optimile EURO 2016, contra Irlandei, a marcat stabilirea a două noi recorduri – unul pentru francezi şi unul al Campionatului European.

Partida de duminică a fost a 55-a în care portarul francez Hugo Lloris a fost căpitan al echipei, depăşind astfel recordul selecţionerului Didier Deschamps, scrie L’Equipe.

Michel Platini, cu 50 de meciuri în calitate de căpitan, ocupa locul al treilea, urmat de Marcel Desailly, cu 49.

Prima partidă în care Lloris a purtat banderola a fost în luna noiembrie 2010, într-o partidă cu Anglia. În vârstă de doar 29 de ani, portarul lui Tottenham Hotspurs are 75 de selecţii în prima reprezentativă, debutând în 2008, pe când evolua la Olympique Lyon. Este considerat unul dintre cei mai buni portari ai lumii.

De asemenea, penaltiul prin care Irlanda a deschis scorul în partida pierdută cu Franţa, scor 1-2, a fost acordat după doar 58 de secunde, fiind cel mai rapid penalti acordat la un Campionat European, iar golul marcat de Brady, după fix două minute, a fost al doilea cel mai rapid din istoria competiţiei, după cel al lui Dimitri Kirichenko, în minutul 1:07 al partidei Rusia – Grecia, scor 2-1, la EURO 2004.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...