(VIDEO) EURO 2016: Franța obține o calificare cu emoții în sferturi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Franța este a 4-a echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal, după ce a trecut duminică, cu mari emoții, de Irlanda.

Meciul de la Lyon a început cu o mare greșeală în apărarea Franței, în urma căreia arbitrul Rizzoli a acordat un penalty transformat de Brady.

A urmat o primă repriză echilibrată, în care Irlanda s-a mai apropiat de câteva ori periculos de poartă, în timp ce Franța a arătat multă neputință.

Intrarea lui Coman la pauză, în locul lui Kante, a schimbat aspectul jocului, iar Franța a rezolvat meciul în 10 minute. Mai întâi (58) Griezmann a adus egalarea cu capul, chiar dacă era cel mai scund jucător de pe teren. Atacantul lui Atletico a adus Franța în avantaj trei minute mai târziu, la o gravă greșeală în apărarea Irlandei, iar în minutul 66 Duffy a fost eliminat la un fault în postură de ultim apărător.

Până la final Franța a dominat categoric meciul, creându-și mai multe ocazii importante, fără însă să marcheze. Scor final 2:1, iar Franța așteaptă partida dintre Anglia și Islanda pentru a afla cu cine joacă în sferturi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...