Chirtoacă promite din nou că scoate microbuzele din centrul capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că toate microbuzele de rută care în prezent circulă prin centrul capitalei vor avea un itinerar modificat începând cu 1 noiembrie.

Acest lucru se va întâmpla și cu unitățile de transport care dublează rutele de troleibuz sau autobuz, dar și cu cele care circulă pe străzile centrale ale altor sectoare.

Cu toate acestea, vor mai circula microbuze pe unele străzi centrale, precum București, Mateevici, Sciusev sau Albișoara, pentru că, potrivit primarului, nu există alternative.

Chirtoacă a semnat în acest sens o dispoziție, care prevede și mai multe reguli ce ar urma să fie respectate de către șoferii microbuzelor. Astfel, aceștia nu vor mai avea dreptul să transporte mai mult de 7 pasageri în picioare în vehiculele cu baza mică și 10 în cele cu baza mare. Totodată, viteza maximă permisă a unităților de transport va fi de 50 km/h.

Este pentru a doua oară când Dorin Chirtoacă promite că va exclude circulația microbuzelor din centrul capitalei. S-a mai întâmpla și în luna august a acestui an, iar o dispoziție în acest sens urma să intre în vigoare la 6 septembrie. Atunci, după discuții cu transportatorii, dispoziția a fost amânată.

Miercuri, două persoane și-au pierdut viața în urma unui accident cu implicarea unui microbuz de rută.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...