7 iunie, data incluziunii civile și renaștere a societății

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Acest material este destinat tuturor reprezentanţilor actualului regim de guvernare şi societăţii civile.

Moldova este un stat democratic, cel puţin la nivel declarativ. Cei mai şireţi au utilizat suveranitatea şi principiile democratice, au profitat de naivitatea cetăţenilor şi buna-credinţă a lor pentru a-şi atinge scopurile sale criminale, banditeşti şi meschine. De la început a fost un proces greoi de oligarhizare a statului, iar mai apoi, în ultimii 5 ani, Republica Moldova, de iure şi de facto, a devenit stat capturat. Când vorbesc de iure, se are în vedere modificarea şi formarea cadrului legal, în aşa fel, ca să reglementeze toate procesele aşa numitei ”democraţii oligarhice” în folosul său, iar tot cadrul instituţional de stat şi public să servească echipa oligarhică de la putere.

Dacă cetăţenii sunt cei, care au împins statul în braţele captivităţii, atunci tot ei, trebuie să rupă lanţurile acestei captivităţi. Mobilizarea societăţii civile este un proces extrem de greoi şi complicat, însă odată pornit, acest proces se poate opri numai după ce sunt îndeplinite toate revendicările societăţii.

Metodele de impunere a voinţei cetăţenilor diferă de la o regiune la alta, în funcţie de regiuni geografice, nivelul de înţelepciune a societăţii, nivelul capacităţilor de organizare a liderilor, etc.

Rezultatele impunerii voinţei societăţii civile, depind de nivelul de înţelepciune a regimului de guvernare de la o ţară la alta, de profunzimea dorinţelor şi scopurilor oligarhilor care ţin o ţară în captivitate, de capacitatea regimului de a intra în dialog cu societatea civilă şi de a auzi real cerinţele şi revendicările acesteia, de potenţialul intelectului acestui grup de la guvernare.

În aşa fel, dacă pe de o parte, regimul de guvernare aude şi conştientizează proporţiile mâniei sociale a societăţii, iar pe de altă parte liderii societăţii civile înaintează revendicări reale, apolitice şi uşor de executat, atunci scopurile sunt foarte uşor de atins, iar societatea îşi poate obţine drepturile sale constituţionale. Aici nu se are în vedere liderii ONG-lor moldoveneşti, care în cea mai mare parte aparţin tot indivizilor regimului de guvernare, ci cadrul reprezentativ al societăţii civile care organizează, mişcă şi mobilizează cetăţenii pentru a apăra drepturile lor constituţionale pe toate căile legale.

La data de 7 iunie exact aceasta se va întâmpla. Liderii Platformei Demnitate şi Adevăr, dar şi componenţa asociativă a PSCDA, vor veni cu un Program amplu, real şi uşor de îndeplinit de către regimul de guvernare de la Chişinău.

Cetăţenii Republicii Moldova trebuie să înţeleagă că toate protestele trebuie să poarte caracter paşnic, procesele de realizare şi obţinere a cerinţelor şi revendicărilor trebuie să fieCIVILIZATE.

Toată societatea, cetăţenii şi chiar reprezentanţii societăţii civile oligarhice trebuie să înţeleagă că schimbarea poate fi efectuată numai prin acţiuni prompte, insistente, fără cedări, numai pe căi legale, fără provocări şi numai în mod CIVILIZAT. Oricât de grea nu ar fi aceasta cale, însă noi, cetăţenii acestui stat capturat, trebuie să înţelegem că devastările sociale, provoacă fenomene extrem de grave, care sunt salutate de unele ţări estice şi nu doresc Pace şi Linişte reală acestui popor, pe cât nici libertate şi independenţă reală a moldovenilor.

Sunt diferite formaţiuni politice, mişcări sociale, reprezentanţi ai organizaţiilor extremiste localizate în Moldova, care stau de-agata să pornească procese ireversibile.

Noi, protestatarii, trebuie să fim extrem de vigilenţi şi să nu răspundem nici la o provocare.

Noi avem această capacitate, suntem societate civilizată şi ne putem obţine toate drepturile constituţionale numai pe căile civilizate.

Societatea are destule pârghii pentru a impune regimul oligarhic de la guvernare să cedeze, inclusiv să iniţieze procesele de schimbare în conformitate cu cerinţele societăţii civile. Regimul actual de la guvernare are în componenţa sa mulţi reprezentanţi care înţeleg, au capacitatea de a interveni din interior şi îşi doresc acest lucru. Această oportunitate trebuie folosită la maximum.

Este suficient, doar de Decapitat regimul oligarhico-criminal de guvernare şi procesele de administrare imediat vor lua o altă întorsătură. Oligarhi trebuie să se preocupe de crearea noilor locuri de muncă şi dezvoltarea mediului de afaceri, să realizeze performanţe în afacerile sale numai pe căile legale, dar nu să fie preocupaţi de utilizarea tuturor resurselor administrative şi financiare ale statului în scopul personal. Altă cale de a înţelege aceasta nu mai există pentru oligarhii din Moldova, care ţin statul în captivitate.

PSCDA şi reprezentanţii societăţii civile vin cu un Program amplu de soluţii exacte orientate spre scoaterea statului din starea de captivitate şi iniţierea dezvoltării social-economice şi politice, care includ:

– etape exacte, concrete şi uşor de implementat pentru începerea proceselor reale de scoatere a statului şi societăţii din starea de captivitate (în prezent aceasta se mimează de regimul de la guvernare).
– Reconfigurarea Regimului de Guvernare Oligarhico-Captivă, care cuprinde acţiuni concrete de modificare a formatului de guvernare, bazat pe profesionism, liber de oligarhi cu participarea experţilor şi profesioniştilor din rândurile societăţii civileîn toate structurile de stat şi publice fără excepţie, începând cu cabinetul primului-ministru, ministere, departamente, agenţii, structuri, instituţii etc., inclusiv CNA, CNI, CC, CNFP, CNAM, CNAS, PG, IFPS, SV, ANPC, ANR, MIEPO, CCI şi toate celelalte, în conformitate cu Programul elaborat de PSCDA, care va fi înaintat regimului de guvernare şi pus în discuţie de către părţi. (Numai în aşa fel schimbarea reală ar putea fi realizată).
– Implementarea, dar nu mimarea şi delapidarea fondurilor financiare destinate tuturor reformelor din domeniul justiţiei, sistemului social, sectorului real al economiei, sistemul bugetar-fiscal, formatului de administrare publică, etc.
– Recuperarea pierderilor parcursului european al Moldovei, care au fost admise de mimarea acestui proces de guvernarea oligarhică, implementarea Acordului de asociere la UE imediat şi necondiţionat.
– Etape şi acţiuni concrete de recuperare a banilor publici furaţi.
– Un program amplu şi complex de reabilitare şi reanimare a sistemului bancar, monetar, financiar, inclusiv de stabilizare a unui mediu de afaceri liber.
– Eliminarea tuturor angajaţilor din toate structurile de stat şi publice, care nu întrunesc criteriile de angajare, care au fost angajaţi prin aranjamente: neamuri, nepoţi, etc.
– Iniţierea bazei reale de eliminare a corupţiei, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, impusă de către regimurile oligarhico-criminale de la guvernare din ultimii 24 de ani.
– Instaurarea unui control foarte riguros de administrare a banilor publici, prin impunerea controlului societăţii civile, or altă alternativă nu există în prezent. Programul conţine măsuri foarte concrete, acţiuni şi mecanisme prin care se poate de realizat aceasta cerinţă.
– Eliminarea influenţei oligarhice asupra reprezentanţilor societăţii civile prin punerea în aplicaţie a unui program de formare a cadrului legal şi cel instituţional a societăţii civile. În prezent majoritatea resurselor financiare, injectate de donatorii externi, sunt delapidate de către reprezentanţii societăţii civile aservite oligarhiei guvernamentale.
– Reconstruirea tuturor relaţiilor cu toate instituţiile internaţionale prin fapte şi acţiuni concrete, ci nu prin mimarea construcţiei societăţii libere şi democraţiei funcţionale.
– Reintegrarea teritorială a statului, care până acum a fost mimată, folosită şi continuă a fi folosită în scopul spălării de bani de miliarde, realizare a volumelor inimaginabile de contrabandă cu toate categoriile de mărfuri, folosită ca lozincă doar în cadrul tuturor alegerilor, etc. De acest petic de pământ separat de Chişinău, în scopul menţionat, s-au folosit toate guvernările fără excepţie.
– Măsuri de excludere pe viitor a infiltrării elementelor oligarhice, cu aspiraţii la captivarea statului.
– Programul PSCDA include şi alte acţiuni, măsuri, cerinţe clare şi foarte exacte, uşor de implementat de orice guvernare, care înţelege starea de lucruri din Moldova şi are capacitatea de corelare la curentul format de societatea civilă, pentru ca într-un timp scurt, Moldova să recupereze din pierderile ultimilor ani şi să devină neclintită în drumul său spre UE.

Numai prin participarea tuturor cetăţenilor, implicarea lor în procesele democratice pot fi atinse scopurile propuse. Nu mai există loc de indiferenţă.

De aceea, 7 iunie trebuie să devină data crucială pentru viitorul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de naţionalitate, convingere politică sau apartenenţă religioasă.

Toţi trebuie să vină, duminică 7 iunie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a demonstra că suntem cu toţii un popor, care este în stare de a elimina elementele criminale de la putere, care au împânzit puterea şi au capturat statul.

Societatea civilă pentru viitor liber, democrat şi decent.

Gheorghe Costandachi


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...