Un acord între Rusia și Ungaria, investigat de Uniunea Europeană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Europeană a anunţat luni că va examina dacă acordul dintre Rusia şi Ungaria pentru construirea a două noi reactoare nucleare la centrala atomoelectrică de la Paks respectă normele europene privind ajutoarele de stat şi organizarea de licitaţii publice.

„Desfăşurarea licitaţiei pentru proiectul de extindere a centralei nucleare ne-a atras atenţia şi dorim să o clarificăm împreună cu autorităţile ungare”, a explicat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt pe probleme energetice a Comisiei Europene. „Analiza se află în acest moment în faza preliminară, aşadar deocamdată nu putem oferi vreo concluzie cu privire la compatibilitatea proiectului cu legislaţia europeană”, a indicat ea în continuare.

În virtutea acordul semnat între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va returnat de statul ungar până în anul 2046 cu o rată anuală anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.

Directorul companiei Rosatom, Serghei Kirienko, a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit săptămâna trecută pe preşedintele Vladimir Putin în vizita oficială efectuată la Budapesta. Analiştii ungari au semnalat că preşedintele rus a dorit să arate cu această vizită că Rusia încă mai are capacitatea să exercite o influenţă asupra unei ţări comunitare, în pofida tensiunile generate de conflictul din Ucraina.

Investigaţia Comisiei Europene survine la câteva luni după ce executivul comunitar a cerut statelor pe teritoriul cărora urma să treacă gazoductul South Stream să suspende lucrările la această conducă, apreciind că acordurile bilaterale semnate de Rusia cu unele dintre aceste ţări, inclusiv Ungaria, încalcă legislaţia comunitară, fapt care a determinat Rusia să abandoneze proiectul în favoarea unei conducte alternative prin Turcia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...