(FOTO) NASA a rezolvat misterul legat de Marte: Va anunţa o descoperire majoră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

NASA va anunţa luni o „descoperire ştiinţifică majoră” cu privire la planeta Marte, a informat agenţia spaţială.

O conferinţă specială va putea fi urmărită în direct pe NASA TV, precum şi pe site-ul agenţiei, informează CNN.

NASA a anunţat, pe Twitter, că va dezvălui o descoperire privind „Planeta Roşie”, dând naştere la speculaţii intense printre cei pasionaţi de misterele spaţiului.
NASA, Marte
Cei mai mulţi dintre ei cred că NASA ar putea anunţa că a descoperit apă pe această planetă.

NASA a organizat şi în trecut conferinţe speciale pentru a anunţa descoperiri ştiinţifice majore. În iulie, agenţia a anunţat că nava sa Kepler a descoperit un „văr mai mare” al Pământului, Kepler-452b.

NASA intenţionează să trimită oameni pe Marte până în anii 2030 şi lucrează în prezent pentru a face posibile călătoriile pe termen lung în spaţiu.

NASA explorează planeta Marte din anii 1960. Au existat peste 40 de misiuni pe „Planeta Roşie”, organizate de SUA, Rusia, Japonia, China şi Agenţia Spaţială Europeană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...