(FOTO) Contrabandă cu 8 tone de alcool etilic la frontiera moldo-ucraineană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Opt tone de alcool etilic au fost reținute în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni, pe direcția localităților Taraclia – Ogorodnoe. Suspecții au fost prinși în flagrant delict în timp ce pompau alcoolul printr-un furtun, de pe teritoriul Republicii Moldova în Ucraina.

Reprezentanții autorităților de frontieră ale celor două state au supravegheat o perioada acțiunile persoanelor în cauză, timp în care aceștia au reușit să pregătească toate ustensilele pentru activitatea ilegală.

Până în momentul reținerii, cei trei bărbați izbutiseră să pompeze 4 tone de alcool pe teritoriul Ucrainei, altele 4 tone – urmau să fie transportate.
1
Persoanele reținute sunt 2 cetățeni moldoveni și un ucrainean. De asemenea, au fost depistate și două unități de transport, un Mercedes 711D, înmatriculat în Bulgaria, și un GAZ 53, în care se aflau recipientele și pompa.

Potrivit organelor de drept, mijloacele de transport și persoanele implicate au fost reținute. Dacă bărbații vor fi găsiți vinovați riscă închisoare de la 3 la 10 ani.
3

4

5

6

8


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...