Cel mai mare regret pentru un suporter al lui Leicester: A ratat peste 320 de mii de euro pentru că nu a crezut în echipa sa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Leicester este pe cale să își facă fanii fericiți prin câștigarea primului titlu din istorie în Premier League, dar nu toți au doar motive de bucurie. Un suporter al „vulpilor” va ține minte toată viața acest sezon, după o poveste impresionantă.

Pe parcursul acestei stagiuni au apărut mai mulți împătimiți ai fotbalului și ai jocurilor de noroc, care au mizat pe surpriza Leicester în lupta la titlu din Anglia, încurajați de cotele „astronomice” de care avea parte echipa lui Claudio Ranieri. Însă unul dintre ei, deși a câștigat, va fi urmărit toată viața de regrete.

La începutul sezonului, fanul a pariat că Leicester va câștiga titlul, pentru o cotă de 5.000 la 1, după cum notează presa britanică. A mizat 50 de lire, iar succesul final i-ar fi adus un câștig de 250.000 de lire sterline, adică aproximativ 322.000 de euro, însă lucrurile au stat cu totul altfel.

„Vulpile” au învins-o în prima etapă cu 4-2 pe Sunderland, iar casa de pariuri i-a oferit opțiune de a-și retrage câștigul, care în acel moment era de 95 de lire, cu 45 mai mult decât mizase el inițial. A ales această variantă, apoi a văzut, etapă de etapă, cum echipa lui Ranieri s-a menținut pe primul loc. Pariul i-ar fi putut ieși încă din acest weekend.

Cu 3 etape înainte de finalul campionatului, Leicester are 7 puncte avans față de Tottenham Hotspur. Ar putea fi campioană încă din această săptămână, în funcție de rezultatul meciului cu Manchester United, de pe Old Trafford, dar și de cel din partida celei de-a doua clasate, care joacă împotriva campioanei din sezonul precedent, Chelsea.

La rândul său, actorul american Tom Hanks a spus că, la începutul sezonului, a pariat 100 de lire pe triumful lui Leicester în Premier League. Victoria i-ar putea aduce dublului laureat cu premiul Oscar un câștig de 500.000 de lire.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...