Voronin, dispus să susțină noul Guvern: „Trebuie să ne unim toate partidele”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Moldova are nevoie de o guvernare de unitate națională, susținută de către toate partidele parlamentare, este de părere președintele PCRM, Vladimir Voronin.

Liderul comunist susține că Moldova este în pragul unui „colaps economic” și are nevoie de o guvernare, formată cât mai rapid, pentru a ieși din „criza profundă” cu care se confruntă.

„În Parlament suntem delegați de alegători. Suntem obligați să reprezentăm interesele poporului. Noi trebuie să trecem peste toate interesele persoanele, să ne așezăm la masă cu toate partidele”, a declarat Voronin marți, în cadrul unei conferințe de presă, întrebat fiind dacă este gata negocieze cu Mihai Ghimpu sau Igor Dodon.

Totodată, Voronin a menționat că PCRM nu va mai susține un Guvern minoritar, așa cum s-a întâmplat în cazul Executivului Gaburici.

„Aș fi foarte fericit dacă am ajunge la așa o situație, în care toți 101 deputați să votăm noul Guvern. Așa ne vom asuma responsabilitatea pentru activitatea acestui Guvern”, a subliniat Vladimir Voronin.

Comuniștii au lansat o scrisoare deschisă, adresată partidelor parlamentare, dar și cetățenilor.

„Acesta este un apel de consolidare a societății, prin intermediul partidelor parlamentare”, a mai spus Voronin. Potrivit acestuia, comuniștii își doresc un guvern de tehnocrați, votat de către toți deputații.

„Noi votăm acest Guvern și-i lăsam pe ei să-și caute de treabă. Să nu răspundă în fața unui partid sau altul, dar la tot Parlamentul și poporul”, a conchis liderul comunist.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...