Minori reținuți după ce ar fi jefuit un bărbat în stradă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 73 de ani de origine străină a tras o sperietură zdravănă după ce a fost atacat în plină stradă de către două persoane. Suspecții i-au furat victimei telefonul mobil.

Bărbatul a sunat imediat la poliție iar un echipaj mobil din cadrul Batalionului Reacţionare Operativă al Direcţiei de Poliţie Chişinău a intervenit imediat. Polițiștii au inițiat căutările și au dat de bănuiți. Aceștia s-au dovedit a fi doi copii: de 13 și 15 ani, domiciliaţi în Capitală. Ei aveau telefonul furat de la victimă așa că nu a avut niciun rost să nege implicarea în jaful stradal.

A fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru jaf, care va fi gestionată de către Procuratura Capitalei, întrucât subiecţii infracţiunii sunt minore. Asta nu-i va scăpa, însă, de pedeapsă. Dacă vina lor va fi demonstrată, ei riscă până la șapte ani de pușcărie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...