(VIDEO) Imaginile zilei la Bruxelles: Băsescu, ascultat aprobator de Merkel și Cameron

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sâmbătă, la Bruxelles, a avut loc o ședință extrem de importantă a Consiliului European (PE). În cadrul acesteia a fost ales viitorul președinte al CE, Donald Tusk, dar și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, funcție pe care o va ocupa italianca Federica Mogherini.

Pe lângă acestea s-a abordat și subiectul invaziei ruse în Ucraina și felul în care comunitatea europeană va riposta, în acest sens președintele CE, Herman Van Rompuy, înaintând un ultimatum de o săptămână Moscovei, pentru a înceta violențele din țara vecină.

Citește și: UE a dat un ultimatum de o săptămână Rusiei

Din partea României, la summit a participat președintele Traian Băsescu. Acesta a fost surprins într-un filmuleț de câteva minute în compania mai multor lideri europeni, printre care premierul Marii Britanii, David Cameron și cancelarul german, Angela Merkel.

Liderul de la Cotroceni le explică plin de ardoare ceva acestora, fiind aprobat, în special de cancelarul german Angela Merkel. Nu este clar deocamdată ce pledoarie susținea Băsescu, dar este foarte posibil ca subiectul abordat să fie legat de criza ucraineană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...